Grupul incomplet din cea de-a cincea pecete, cei 144 000 și marea gloată sunt același popor. Aici sunt prezenți cu toții. Refugiații istoriei, al căror singur punct de reper a fost cerul de deasupra capetelor lor, condamnați să fie fugari pe pământ și întotdeauna străini, cetățeni ai unei alte lumi, sunt acum reuniți de descoperirea identității pierdute, a rădăcinilor, a poporului lor – Israelul lor. Împărtășind amintiri ale necazurilor și suferințelor, ei sunt uniți acum unul cu altul trup și suflet. Emoția izbucnește din inimile frânte, răsunând într-un măreț strigăt de slavă, un strigăt de victorie (Apocalipsa 7:10).
La strigătul lor de victorie, îngerii, bătrânii și cele patru făpturi vii răspund cu un „Amin!”, într-o adorare înșeptită: „Amin! Ale Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înțelepciunea, mulțumirile, cinstea, puterea și tăria în vecii vecilor! Amin!” (vers. 12).
Viziunea se desfășoară acum în ceruri, în viitorul îndepărtat, când cerurile se vor uni cu pământul în închinare, când Dumnezeu va locui cu adevărat în mijlocul poporului Său. Atunci, poporul Său Îi va sluji „zi și noapte în Templul Lui” (vers. 15), așa cum au făcut-o în vechime preoții și leviții (1 Cronici 9:33). Viziunea se desfășoară mai departe, folosind imaginea unui cort pe care Dumnezeu îl întinde peste cei mântuiți (Apocalipsa 7:15), amintind de sanctuarul din pustiu. În limba greacă, termenul skenoun „a întinde cortul” sună asemănător cu ebraicul șekina (de la verbul șakan „a locui”), care desemna norul de foc, simbol al „locuirii” lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său (Exodul 40:34-38).
Prezența lui Dumnezeu este reală. El este fizic alături de poporul Său. Textul se încheie printr-o aluzie la Psalmul 23: „Căci Mielul (…) va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieții și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor” (Apocalipsa 7:17)57. Dumnezeu nu se mulțumește doar să împlinească nevoile făpturilor Sale, ci tânjește și după o relație strânsă cu ele. El nu numai că va elimina orice urmă de foame, sete, arșiță sau suferință din viața noastră, ci ne va mângâia prin însăși prezența Sa.
TĂCERE ÎN CERURI
Profetul privește acum la ultima pecete. Ruperea ei ar dezvălui, în sfârșit, conținutul sulului de carte. Dar aceasta nu este ruptă ca celelalte. De fiecare dată, Ioan fusese implicat personal în viziune. Expresia „am auzit” introdusese primele patru peceți, iar expresiile „am văzut” sau „m-am uitat”, pe a cincea și a șasea. Însă, în ce o privește pe a șaptea, Ioan nu are voie nici să vadă, nici să audă. Pentru prima oară, evenimentele declanșate de pecete au loc exclusiv în ceruri. Primele șase aveau de-a face cu evenimente pământești și s-au desfășurat după cursul istoriei omenești. A șaptea pecete însă descrie un moment foarte scurt, notat într-un singur verset (Apocalipsa 8:1). Și, în cele din urmă, ceea ce descrie el este fundamental diferit. După strigătele de război, după răgetele fiarelor, după gemetele oamenilor și după haosul dezastrelor naturale (Apocalipsa 6:12-16), dintr-odată suntem puși în fața unei tăceri – a unei tăceri totale.
Nefiind nici văzut, nici auzit, evenimentul nu poate fi descris. Tăcerea exprimă ceea ce nici cuvintele, nici muzica și nici arta nu pot să descrie. Numai tăcerea poate comunica ceea ce nu se poate rosti. Și numai tăcerea Îl poate exprima pe Dumnezeul infinit58. Tăcerea aceasta ține o jumătate de oră. În limbaj profetic, unde o zi reprezintă un an59, această perioadă echivalează cu o săptămână (dacă o zi de 24 de ore este egală cu 1 an, atunci 1 oră este egală cu 365 împărțit la 24, adică aproximativ 15 zile; prin urmare, o jumătate de oră înseamnă circa 7 zile). Istoria omenirii se încheie așa cum a început – printr-o perioadă de creație. Săptămâna de tăcere de la sfârșit este un ecou al săptămânii de tăcere de la început (Geneza 1), concept confirmat și de tradiția iudaică60. Ruperea celei de-a șaptea peceți dezvăluie conținutul sulului de carte: venirea lui Dumnezeu și făgăduința unei noi creații, a unei noi lumi – singura soluție la întrebările, așteptările și suferințele noastre.
NOTE
57. Vezi Jacques B. Doukhan, Aux portes de l’esperance, Dammarie-les-Lys, Éditions Vie et Santé, 1986, p. 243 ș.u.
58. Vezi Habacuc 2:20; Țefania 1:7; Zaharia 2:13.
59. Vezi Enigmele Bibliei – Daniel, p. 115, 116, 151-153.
60. Apocalipsa ebraică a lui Ezra 6:39; 7:30 ș.u.; 2 Baruh 3:7 etc.