Iată-ne la finalul celei de-a patra ediții a proiectului O pagină pe zi.
Ne bucurăm că ai ales să citești sau să recitești alături de noi cartea Galileeanul, scrisă de pastorul Lucian Cristescu.
În două săptămâni și jumătate vom începe cea de-a cincea ediție, în care vom parcurge cartea Enigmele Bibliei. Daniel și Apocalipsa, scrisă de Jacques B. Doukhan.
Toate informațiile necesare vor fi trimise, ca de obicei, prin newsletter.
Protecția și binecuvântarea lui Dumnezeu să vă însoțească și în noul an!
În anii 1970, cartea Bătrâna planetă Pământ a lui Hal Lindsey, cu peste 30 de milioane de exemplare vândute, a fost socotită bestsellerul decadei. Ulterior, s-a turnat și filmul cu același nume. După 25 de ani, un alt volum, Left Behind, de Tim LaHaye și Jerry Jenkins, a fost și el numit „unul din cele mai bune bestselleruri ale secolului XX”, de asemenea ecranizat.
Ambele producții dramatizează presupusa „răpire secretă” a credincioșilor, urmată de o vreme teribilă de necaz care-i lovește doar pe cei rămași în urmă.
Vorbește Biblia despre o „răpire secretă” și invizibilă? Sau despre „o arătare glorioasă” pe care orice ochi o va vedea?
Originea unei teorii
În opoziție cu interpretarea „istoricistă” care a fost modalitatea milenară de a înțelege profețiile Apocalipsei, contrareforma inițiată de iezuiți a fabricat două interpretări concurente, cu scopul de a devaloriza Apocalipsa. Prima interpretare, „preterismul”, susține că toate profețiile despre sfârșit sunt deja consumate și nu mai reprezintă nimic pentru noi. Iar a doua, „futurismul”, minimalizează aceste profeții, plasându-le într-o perioadă de câțiva ani, în viitorul îndepărtat.
În 1826, Arhiepiscopia de Canterbury publica o broșură în care populariza futurismului. Printre cei care au preluat ideile lui a fost și John N. Darby (1800–1882). Acesta și-a construit un sistem explicativ al Bibliei, numit „dispensaționalism”, în care susținea că Dumnezeu a procedat diferit cu omenirea de-a lungul diferitelor „ere” ale istoriei biblice, ca și când El ar judeca lumea cu măsuri diferite.
Darby învăța că sfârșitul lumii și venirea lui Hristos se vor desfășura în etape:
- Întâi o răpire tainică și invizibilă a credincioșilor, prin care se va sfârși „era bisericii”, începută odată cu lepădarea lui Hristos de către poporul evreu.
- Apoi venirea în slavă a lui Isus Hristos, eveniment ce survine după o „mare strâmtorare” care îi va lovi pe păcătoșii rămași după „răpire”.
- În final, Isus va stabili o împărăție literară de 1 000 de ani pe pământ, avându-l pe Israel în centrul ei.
Această doctrină a „răpirii” a fost răspândită în lume prin intermediul Bibliei, versiunea „Scofield Reference Bible”.
Evaluarea biblică a teoriei „răpirii”
Din punct de vedere biblic, teoria este lipsită de suport, întrucât:
1. Expresia „răpire” (harpazo, tradus prin „a lua în grabă”, „a smulge”) se întâlnește o singură dată în Biblie (1 Tesaloniceni 4:17), și aceasta în contextul celei mai ample descrieri a revenirii vizibile și glorioase a lui Hristos (1 Tesaloniceni 4:16-17). Tabloul descris este exact opusul unei răpiri secrete:
„Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul de arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer. Și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh...”
2. Ceilalți termeni grecești asociați revenirii lui Hristos (parusia, epifania, apocalypsis, faneroo, katabaino, erhomai) nu indică în niciun fel o „răpire dinaintea unei mari strâmtorări”. Dimpotrivă, ei descriu o revenire unică, neîmpărțită în etape.
3. Toate pasajele care descriu revenirea lui Hristos (Matei 24:31; 1 Corinteni 15:52) nu descriu vreun eveniment tainic, ci, dimpotrivă, o manifestare globală, sonoră și vizibilă a venirii lui Isus, împreună cu învierea morților și transformarea instantanee a trupurilor celor credincioși. Iar evenimentul va avea loc „la ultima trâmbiță” (Apocalipsa 10:7; 11:15), adică la sfârșitul lumii.
4. Asemănarea venirii lui Isus cu a unui „hoț” (1 Tesaloniceni 5:2) este folosită nu pentru a sugera caracterul „nevăzut și secret”, ci, dimpotrivă, pentru a sublinia caracterul „neașteptat și surprinzător”, exact ca și în cazul celor două ilustrații însoțitoare: potopul lui Noe pentru contemporanii lui (Matei 24:37-39) și focul Sodomei pentru concetățenii lui Lot (Luca 17:28-30).
5. Biblia nu susține ideea că biserica va fi scutită de marea strâmtorare prin care va trece lumea. Dimpotrivă, Scriptura învață că sfinții lui Dumnezeu vor trece prin marea strâmtorare (Matei 7:24-27; Matei 24:9,13; Marcu 13:11; Luca 21:12-19; Efeseni 6:13; Apocalipsa 13:14-17). Apocalipsa 3:10 dă asigurarea că, în „ceasul strâmtorării”, cei aleși vor fi ocrotiți. Iar în 2 Petru 2:9 se afirmă că Dumnezeu știe „să elibereze” pe cel neprihănit din încercări și nu „să-l scutească” de ele.
6. Evanghelia după Matei plasează în mod explicit luarea credincioșilor la cer „după acele zile” de strâmtorare (Matei 24:29), la venirea lui Hristos „cu putere și cu mare slavă” (Matei 24:29,30). „Răpirea” biblică are loc după „strâmtorarea cea mare”, și nu înainte.
În locul „răpirii” secrete, Biblia prezintă o a doua venire pe norii cerului literală (Fapte 1:10-11; Matei 24:30); vizibilă (Apocalipsa 1:7; Matei 24:27); audibilă (1 Tesaloniceni 4:16) și glorioasă (Matei 16:27).
Începând de la jumătatea secolului trecut, tot mai mulți teologi creștini[1] încep să renunțe la teoria „răpirii” și se întorc spre interpretarea istoricistă, veche de 2 000 de ani.
[1] Dr. George E. Ladd, de la Fuller Theological Seminary, în Întrebări cruciale despre Împărăția lui Dumnezeu (1952); Fericita nădejde (1956) și Ultimele lucruri (1978); Alva J. McClain, de la Grace Theological Seminary, în Măreția Împărăției (1959); J. Barton Payne, de la Trinity Evangelical College, în Iminența apariției lui Hristos (1962); Robert H. Gundry, de la Westmont College, California, în Biserica și Strâmtorarea (1973) Dave MacPherson, în
The Incredible Cover-Up, 1980, și alții în lucrări mai recente.