Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaş cu voi la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos.
Apocalipsa 1:9
Trecuseră peste cincizeci de ani de la organizarea bisericii creştine. În acea perioadă, mesajul Evangheliei, oriunde era predicat, întâmpina mereu împotrivire – din partea tuturor, de la împăratul Romei până la conducătorii iudei. Însă prin toate acestea, Ioan a rămas ca un stâlp puternic de susţinere a fraţilor lui de credinţă.
Conducătorii evreilor erau plini de ură cruntă faţă de bătrânul Ioan. Ei declarau că eforturile lor de combatere a creştinilor vor rămâne fără succes atâta vreme cât mărturia lui răsuna continuu în urechile poporului – de aceea, glasul lui trebuia redus la tăcere.
Într-un final, Ioan a fost chemat să se înfăţişeze la Roma, unde a fost întâmpinat cu aceleaşi acuzaţii false ca Pavel şi Petru. Ascultătorii au fost surprinşi de înţelepciunea şi de elocvenţa sa. Împăratul Domiţian, plin de furie, a poruncit ca Ioan să fie aruncat într-un cazan cu ulei în clocot. Dar Domnul i-a cruţat viaţa, la fel cum le-a cruţat-o şi celor trei tineri de pe câmpia Dura. Domiţian s-a înfuriat şi l-a trimis pe Ioan pe insula Patmos, unde erau exilaţi criminalii. Duşmanii lui s-au gândit că de acolo influenţa lui nu avea să mai fie simţită şi că va muri repede din cauza greutăţilor. Cât de mult se înşelau!
„Istoria vieţii lui Ioan oferă o izbitoare ilustrare a modului în care Dumnezeu îi poate folosi pe lucrătorii în vârstă. Când Ioan a fost exilat pe insula Patmos, mulţi gândeau că era trecut de vârsta când mai putea sluji – o trestie bătrână şi frântă, gata să cadă în orice clipă. Dar Domnul a considerat potrivit să-l folosească şi mai departe. Deşi izgonit din locurile unde lucrase înainte, el nu a încetat să dea mărturie pentru adevăr. […] Şi, după ce a îmbătrânit în slujirea Domnului, Ioan a primit mai multe comunicări din cer decât primise în toţi anii vieţii sale înainte.” (Faptele apostolilor, pag. 572, 573)
Poate că vom trece şi noi printr-o experienţă asemănătoare cu a lui Ioan, dar să nu uităm că Dumnezeu nu renunţă la scopul pe care îl are pentru viaţa noastră.