În Ziua Cincizecimii erau toţi împreună în acelaşi loc.
Fapte 2:1
În timp ce aşteptau împlinirea făgăduinţei lui Hristos, ucenicii şi-au umilit inimile cu pocăinţă sinceră şi şi-au mărturisit necredinţa. Ei au luat hotărârea de a-şi ispăşi necredinţa de dinainte, atât cât le stătea în putinţă, prin prezentarea cu mult curaj a lui Isus înaintea lumii. Ei s-au rugat să primească puterea de a predica şi de a-i învăţa pe alţii cu eficienţă. Înlăturând toate disensiunile dintre ei şi setea după întâietate, s-au unit strâns în părtăşie creştină.
Aceste zile de pregătire au fost zile de cercetare profundă de sine. Ucenicii au înţeles care era nevoia lor spirituală şi au strigat la Domnul ca să le dea Duhul Sfânt pentru a-i pregăti pentru lucrarea de salvare a sufletelor. La Cincizecime, Duhul a coborât peste ucenicii care Îl aşteptau, revărsându-Se în fiecare inimă. Ei au început să vorbească fluent în limbi pe care până atunci nu le cunoscuseră. Acum puteau să stea de vorbă nestingheriţi cu numeroşii evrei care veniseră acolo din diferite ţări ca să participe la sărbătorile din Ierusalim. Din acel moment, limba vorbită de ucenici a fost curată, simplă şi corectă, indiferent dacă vorbeau în limba maternă sau într-o limbă străină.
Preoţii şi conducătorii s-au înfuriat foarte tare din cauza acestei minunate manifestări. Petru a declarat că această manifestare a Duhului era o împlinire directă a profeţiei din Ioel (vezi Ioel 2,28-32).
În predica Sa, Petru a arătat explicit că iudeii L-au respins pe Hristos fiindcă au fost amăgiţi de preoţi şi de conducători şi că nu Îl vor primi niciodată, dacă aveau de gând să aştepte până când aceştia din urmă Îl vor recunoaşte pe Hristos.
„Numai argumentele apostolilor, deşi clare şi convingătoare, nu ar fi înlăturat prejudecăţile care se împotriviseră unor dovezi atât de mari. Însă Duhul Sfânt a lucrat astfel încât argumentele să ajungă la inimă, însoţite de putere divină. Cuvintele apostolilor erau ca săgeţile ascuţite ale Celui Atotputernic, convingându-i pe oameni de teribila lor vină, aceea că L-au respins şi răstignit pe Domnul slavei.” (Faptele apostolilor, pag. 45)
Argumentele noastre în favoarea lui Hristos nu pot fi niciodată mai convingătoare decât puterea Duhului Sfânt care le aşază în inima ascultătorilor noştri.