Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.
Ioan 8:12
Cu ocazia jertfei care era adusă seară de seară în timpul săptămânii Sărbătorii Corturilor, toate lămpile din curtea templului erau aprinse. Lumina aceasta simboliza speranţa evreilor că Mesia avea să vină şi să-Şi reverse lumina peste Israel.
Într-o dimineaţă din timpul sărbătorii, Isus a arătat spre soarele care se afla la răsărit şi a declarat că El este Lumina lumii. Oamenii au făcut, fără îndoială, legătura între aceste cuvinte şi profeţia lui Isaia (Isaia 49,6) şi au înţeles că Isus susţinea că este Mesia.
Pentru farisei şi conducători, aceasta era o declaraţie arogantă, aşa că I-au cerut socoteală. În replică, El a făcut referire la Scripturi şi le-a spus tuturor celor de faţă că adevărul avea să-i facă liberi (vezi Ioan 8,32). Şi cuvintele acestea i-au ofensat pe farisei, fiindcă ei nu erau dispuşi să ţină cont de adevăr.
Dumnezeu îi lasă întotdeauna pe bărbaţi şi pe femei să aleagă cui vor să slujească. Însă când se predă lui Hristos, omul devine liber în cel mai înalt sens al cuvântului. Detaşarea de păcat este un act al sufletului. Când dorim să fim eliberaţi, puterile sufletului absorb energia divină a Duhului Sfânt şi noi ne supunem ordinelor date de voinţa noastră pentru împlinirea voinţei lui Dumnezeu. Această nouă libertate, pe care o găsim când ne supunem lui Dumnezeu, ne redă gloria şi demnitatea adevărate; devenim ceea ce Dumnezeu a dorit ca omul să fie.
„Hristos venise pentru a le deschide ochii orbilor, pentru a le da lumină celor ce stăteau în întuneric. El declarase că este Lumina lumii. […] Oamenii care L-au văzut pe Mântuitorul la prima venire erau favorizaţi faţă de cei de dinaintea lor, prin faptul că fuseseră martori la o mai mare manifestare a prezenţei divine decât oricând până atunci. Cunoaşterea lui Dumnezeu se descoperise mai limpede. Dar, tocmai prin această descoperire, oamenii erau judecaţi. Caracterul lor era încercat şi soarta lor, hotărâtă.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 475)
Urmarea luminii este o călătorie fără sfârşit prin care ne transformăm continuu în ceea ce Dumnezeu vrea să fim.