Nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge lacrimile de pe toate feţele şi îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit.
Isaia 25:8
Una dintre cele mai minunate expresii ale compasiunii lui Dumnezeu faţă de urmaşii Săi este dezvăluirea neîntreruptă a planului Său. În ceasul cel mai întunecat, asigurările prezenţei Sale călăuzitoare şi bucuria finală a întâlnirii cu El faţă către faţă i-au făcut pe credincioşi să cânte chiar pe patul de moarte sau când mureau cuprinşi de flăcările persecuţiei.
Simţământul profund că Dumnezeu iartă şi susţine în acelaşi timp oferă o pace care întrece priceperea omenească. În ceasurile cele mai întunecate ale luptei bisericii cu puterile răului, cei care se încred în Dumnezeu nu se vor teme, fiindcă, atunci când „suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbeşte în zid”, Dumnezeu va fi pentru biserica Sa „un adăpost împotriva furtunii”. (Isaia 25,4)
Totodată, Dumnezeu este îndurător faţă de cei care nu s-au hotărât încă să se alăture urmaşilor Săi credincioşi. El îi îndeamnă pe cei nepregătiţi să se pregătească să Îl întâlnească în pace: „Iată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii…; ei călcau legile, nu ţineau poruncile şi rupeau legământul cel veşnic!” (Isaia 24,1.5)
Ziua judecăţii lui Dumnezeu împotriva păcătoşilor este ziua eliberării finale a bisericii Sale.
„Pentru noi, care ne găsim chiar la hotarul împlinirii lor, ce clipă importantă, ce interes viu prezintă aceste descrieri amănunţite cu privire la lucrurile care vor veni, evenimente pe care, încă de când primii noştri părinţi au păşit afară din Eden, copiii lui Dumnezeu le-au urmărit, le-au aşteptat, le-au dorit şi pentru care s-au rugat! […] Să privim prin credinţă viitorul binecuvântat, aşa cum a fost descris de mâna lui Dumnezeu.” (Profeţi şi regi, pag. 731)
În lume suntem adesea înconjuraţi de cele mai grave manifestări ale senzualităţii şi ale îngăduinţei de sine. De aceea este cu atât mai important să ne păstrăm privirea şi urechile aţintite spre tot ce este curat şi vrednic de cinste şi spre lucrurile care ne învaţă tăgăduirea de sine.