Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.
Proverbe 14:12
Încrederea în sine şi înălţarea de sine au pregătit calea căderii lui David. Atracţia subtilă a laudelor, a puterii şi luxului şi-a lăsat amprenta asupra lui. Rareori monarhii se simt obligaţi să se supună unor restricţii, aşa cum aşteaptă de la supuşii lor. Acelaşi lucru se întâplă şi cu cei care au astăzi poziţii de autoritate fie într-o naţiune, fie într-o corporaţie.
Lucrarea vrăjmaşului nu este grăbită, nu este bruscă şi nu sare în ochi imediat. Ea începe prin subminarea în ascuns a temeliilor principiului. Ea porneşte de la lucruri aparent nesemnificative, arătate în neglijarea credincioşiei faţă de Dumnezeu.
Frumuseţea fatală a Bat-Şebei s-a dovedit a fi o capcană pentru împărat. Ea era soţia lui Urie, unul dintre oştenii cei mai viteji şi mai loiali ai lui David. Curând, păcatul lui David cu Bat-Şeba era în primejdie să ajungă cunoscut. Ca să-l ascundă, el a pus la cale un plan ca Urie să moară în luptă.
Dumnezeu l-a trimis pe profetul Natan ca să-l mustre pe David. Solia profetului a fost deosebit de aspră. Sentinţa la moarte pe care o merita David a fost transferată asupra copilului conceput în urma păcatului său. Suferinţa şi moartea copilului au fost pentru el o pedeapsă mult mai grea decât propria moarte. Natan a subliniat că păcatul acesta le-a dat vrăjmaşilor lui Dumnezeu o ocazie ca să-L hulească. (2 Samuel 12,14)
Psalmul 51 exprimă pocăinţa lui David în urma mustrării primite din partea Domnului. Pocăinţa lui a fost sinceră şi profundă, aducându-l într-o armonie mai profundă cu Dumnezeu şi ajutându-l să aibă faţă de semeni o compasiune mai mare decât înainte de cădere.
„Această parte din istoria vieţii lui David este plină de însemnătate pentru păcătosul care se pocăieşte. Este una dintre cele mai puternice ilustraţii care ne-au fost date cu privire la luptele şi ispitele oamenilor şi la adevărata pocăinţă şi credinţă în Domnul Isus Hristos. În toate timpurile [...] s-a dovedit un izvor de încurajare pentru sufletele care, după ce au căzut în păcat, se zbat sub povara vinovăţiei.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 726)
Indiferent cât de adânc cădem în păcat, dacă ne pocăim cu adevărat, Dumnezeu ne iartă.