Scriptura vorbește clar despre legătura dintre lumea văzută și cea nevăzută, despre îngerii lui Dumnezeu și despre spiritele rele, și unii, și alții jucând un rol în istoria omenirii. Există o tendință crescândă de a nu crede în existența spiritelor rele, în timp ce îngerii sfinți, care îndeplinesc „o slujbă pentru cei ce vor moșteni mântuirea” (Evrei 1:14), sunt priviți de mulți ca fiind spirite ale morților. Însă Scripturile nu numai că vorbesc despre existența îngerilor buni și răi, ci prezintă și dovezi indiscutabile că aceștia nu sunt spirite imateriale aparținând morților.
Îngerii au existat înainte de crearea omului, pentru că, atunci când au fost puse temeliile pământului, „stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie și… toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie” (Iov 38:7). După căderea omului, îngerii au fost trimiși să păzească pomul vieții, și aceasta înainte ca vreo ființă omenească să fi murit. Îngerii le sunt superiori oamenilor, căci Biblia spune că omul a fost făcut „mai prejos de îngeri” (Evrei 2:7).
Scriptura amintește despre numărul, puterea și slava ființelor cerești, despre legătura lor cu Dumnezeu, precum și despre rolul lor în lucrarea de răscumpărare. „Domnul Și-a așezat scaunul de domnie în ceruri și domnia Lui stăpânește peste tot” (Psalmii 103:19). Iar profetul spune: „Împrejurul scaunului de domnie… am auzit glasul multor îngeri” (Apocalipsa 5:11). În prezența Împăratului împăraților, stau îngerii Lui, care sunt „tari în putere”, „robii Lui, care [fac] voia Lui”, „care [ascultă] de glasul cuvântului Lui” (Psalmii 103:20,21). De zece mii de ori zece mii și mii de mii erau solii cerești pe care i-a văzut profetul Daniel (Daniel 7:10). Apostolul Pavel a declarat că îngerii sunt cu „zecile de mii” (Evrei 12:22). Ca mesageri ai lui Dumnezeu, ei aleargă „ca fulgerul” (Ezechiel 1:14), atât de strălucitoare este slava lor și atât de rapid este zborul lor. Îngerul care a venit la mormântul Mântuitorului, având înfățișarea „ca fulgerul și îmbrăcămintea… albă ca zăpada”, i-a făcut pe soldații care stăteau de pază să tremure de frică și să rămână „ca niște morți” (Matei 28:3,4). Când Sanherib, asirianul îngâmfat, L-a luat în râs și L-a blestemat pe Dumnezeu, amenințând Israelul cu distrugerea, chiar „în noaptea aceea, a ieșit îngerul Domnului și a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci și cinci de mii de oameni”. Au fost omorâți „toți vitejii, domnitorii și căpeteniile” din armata lui Sanherib. „Împăratul s-a întors rușinat în țara lui” (2 Împărați 19:35; 2 Cronici 32:21).
Îngerii sunt trimiși în misiuni de har la copiii lui Dumnezeu: la Avraam, au fost trimiși cu promisiuni de binecuvântare; în Sodoma, pentru a-l salva pe Lot de distrugere; la Ilie, când era gata să moară în pustiu; la Elisei, cu care și cai de foc, când mica cetate în care se afla era asediată de dușmani; la Daniel, când, aflat la curtea regelui păgân, s-a rugat pentru înțelepciune divină și când a fost aruncat pradă leilor; la Petru, când era condamnat la moarte în temnița lui Irod; la prizonierii din Filipi; la Pavel și însoțitorii lui, în noaptea când s-a dezlănțuit furtuna pe mare; la Corneliu, ca să-i deschidă mintea pentru a primi Evanghelia; la Petru, pentru a-l trimite cu vestea mântuirii la străinii dintre păgâni – astfel au slujit îngerii sfinți, în toate timpurile, poporului lui Dumnezeu.
Fiecărui urmaș al lui Hristos îi este desemnat un înger păzitor. Acești gardieni cerești îi ocrotesc pe cei drepți de puterea celui rău. Satana însuși a recunoscut acest lucru când a spus: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui și tot ce este al lui?” (Iov 1:9,10). Modul în care Dumnezeu îi ocrotește pe copiii Săi este descris în cuvintele psalmistului: „Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El și-i scapă din primejdie” (Psalmii 34:7). Vorbind despre cei care cred în El, Mântuitorul spunea: „Feriți-vă să nu defăimați nici măcar pe unul din acești micuți; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea fața Tatălui Meu” (Matei 18:10). Îngerii însărcinați cu paza copiilor lui Dumnezeu au totdeauna intrare liberă în prezența Sa.
Poporul lui Dumnezeu, expus puterii ademenitoare și răutății neobosite a prințului întunericului, este asigurat de protecția neîncetată a îngerilor. O astfel de asigurare a harului și ocrotirii divine le-a fost dată copiilor lui Dumnezeu tocmai pentru că există forțe puternice ale răului care trebuie înfruntate – forțe numeroase, hotărâte și neobosite, în fața răutății și puterii cărora nimeni nu poate fi în siguranță dacă nu este în deplină cunoștință de cauză sau dacă nu acordă atenție acestor aspecte.
Spiritele rele, create la început fără păcat, erau egale în natură, putere și slavă cu ființele sfinte care sunt acum mesagerii lui Dumnezeu. Dar, căzute în păcat, ele s-au aliat pentru a-L dezonora pe Dumnezeu și a-i distruge pe oameni. Unite cu Satana în rebeliune și izgonite din ceruri odată cu el, au luat parte împreună cu el la războiul împotriva autorității divine. În Scriptură ni se relatează despre alianța lor, despre diferitele lor ranguri, despre inteligența și ingeniozitatea lor și despre planurile lor malefice care aveau ca țintă pacea și fericirea oamenilor.
Istoria Vechiului Testament le menționează ocazional existența și activitatea, dar aceste spirite rele și-au manifestat puterea în modul cel mai evident în perioada când Hristos a fost pe pământ. El venise să-i răscumpere pe oameni, așa că Satana s-a hotărât să preia controlul asupra lumii. Reușise deja să instaureze idolatria pretutindeni, cu excepția Palestinei. Hristos a venit ca să reverse lumina cerului asupra singurei țări care nu se supusese pe deplin ispititorului. Aici își disputau supremația două puteri rivale. Iisus Își întindea brațele iubitoare, invitându-i să vină la El pe toți cei care voiau să găsească iertare și pace. Oștile întunericului și-au dat seama că stăpânirea lor este limitată și au înțeles că, dacă misiunea lui Hristos avea să fie încununată de succes, domnia lor urma să se încheie curând. Satana a turbat de furie, manifestându-și în mod sfidător puterea atât asupra trupurilor, cât și asupra sufletelor oamenilor.
Noul Testament afirmă clar că oamenii au fost posedați de demoni. Persoanele chinuite în felul acesta nu sufereau doar de boli provocate de cauze naturale. Hristos înțelegea perfect situația cu care avea de-a face și recunoștea acolo prezența directă și acțiunea spiritelor rele.