Satana își concentrează și își aruncă în luptă toate forțele. De ce nu întâmpină Satana o împotrivire mai mare? De ce soldații lui Hristos sunt atât de adormiți și indiferenți? Pentru că nu au Duhul Sfânt și acea legătură adevărată cu Hristos. Păcatul nu li se mai pare atât de respingător cum a fost pentru Domnul lor. Nu i se opun cu hotărâre așa cum a făcut Hristos. Nu-și dau seama de răul nespus de mare și de nocivitatea păcatului și sunt orbi atât față de caracterul, cât și față de puterea prințului întunericului. Se manifestă atât de puțină opoziție față de Satana și acțiunile lui tocmai pentru că există o ignoranță atât de mare cu privire la puterea și răutatea lui, precum și cu privire la amploarea luptei lui împotriva lui Hristos și a bisericii Sale. În această privință, mulți sunt înșelați și nu știu că dușmanul lor este un general puternic, având sub controlul său mintea îngerilor răi, și că, prin planuri bine gândite și mișcări ingenioase, duce un război împotriva lui Hristos, război ce are ca scop să împiedice mântuirea sufletelor. Printre așa-zișii creștini și chiar printre predicatorii Evangheliei, rareori se face vreo referire la Satana, cu excepția vreunei menționări ocazionale de la amvon. Se trec cu vederea dovezile activității și ale succesului său continuu. Se neglijează numeroasele avertismente cu privire la viclenia lui și pare să se ignore chiar și existența lui.
În timp ce oamenii nu sunt conștienți de planurile lui, acest dușman vigilent este în orice clipă pe urmele lor. Pătrunde în orice casă, pe stradă, în biserici, în consilii naționale, în tribunale, încurcând, înșelând, seducând, ruinând pretutindeni sufletele și trupurile bărbaților, femeilor și copiilor, distrugând familii, semănând ură, rivalitate, luptă, revoltă și crimă. Iar lumea creștină pare să privească aceste lucruri de parcă Dumnezeu le-ar fi făcut și, prin urmare, ele trebuie să existe.
Satana caută continuu să-i învingă pe copiii lui Dumnezeu dărâmând barierele care-i despart de lume. Israelul din vechime a fost ademenit să păcătuiască atunci când a intrat în legături nepermise cu păgânii. În același fel este indus în eroare și Israelul modern, a cărui „minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu” (2 Corinteni 4:4). Toți cei care nu sunt urmași hotărâți ai lui Hristos sunt slujitorii lui Satana. O inimă neschimbată iubește păcatul și are tendința de a-l nutri și a-l scuza, pe când inima renăscută urăște păcatul și i se împotrivește cu hotărâre. Când aleg compania celor necredincioși și lipsiți de evlavie, creștinii se expun ispitei. Satana se ascunde și, pe neobservate, le acoperă ochii cu mantia lui înșelătoare. Nu văd că o astfel de prietenie este în așa fel concepută încât să le facă rău și, pe măsură ce se aseamănă tot mai mult cu lumea în caracter, limbaj și comportament, sunt tot mai orbiți.
Conformarea cu obiceiurile lumii atrage biserica spre lume, însă niciodată nu va atrage lumea la Hristos. Familiarizarea cu păcatul îl va face, în mod inevitabil, să pară mai puțin respingător. Cine se împrietenește cu slujitorii lui Satana va înceta curând să se mai teamă de stăpânul lor. Atunci când, în timp ce ne facem datoria, ne confruntăm cu diverse încercări, așa cum a fost Daniel la curtea împăratului, putem fi siguri că Dumnezeu ne va proteja; dar, dacă ne așezăm singuri în calea ispitei, mai curând sau mai târziu vom cădea.
Ispititorul acționează adesea cu cel mai mare succes prin intermediul celor pe care îi suspectăm cel mai puțin că s-ar afla sub controlul lui. Persoanele talentate și educate au parte de admirație și cinste, de parcă aceste calități ar compensa lipsa temerii de Dumnezeu sau le-ar da oamenilor dreptul la favoarea Sa. Talentul și cultura, în ele însele, sunt daruri de la Dumnezeu, dar când substituie evlavia, când, în loc să aducă sufletul mai aproape de Dumnezeu, îl îndepărtează de El, atunci ele devin un blestem și o cursă. Este larg răspândită ideea că tot ce are o aparență de politețe sau rafinament trebuie, într-un anumit sens, să-I aparțină lui Hristos. Niciodată n-a existat o greșeală mai mare ca aceasta. Aceste calități trebuie să înfrumusețeze caracterul fiecărui creștin, căci ele vorbesc cu putere în favoarea adevăratei religii; însă trebuie să fie consacrate lui Dumnezeu, întrucât, altfel, sunt o forță care duce spre rău. Mulți oameni culți și manierați, care nu s-ar înjosi să comită o faptă considerată în mod obișnuit imorală, nu sunt altceva decât instrumente lustruite în mâinile lui Satana. Natura perfidă și înșelătoare a influenței și exemplului lor face din ei niște dușmani mult mai periculoși pentru cauza lui Hristos decât sunt oamenii ignoranți și inculți.
Solomon a primit o înțelepciune care a provocat uimirea și admirația lumii, și asta prin rugăciune stăruitoare și dependență de Dumnezeu. Când însă s-a îndepărtat de Sursa puterii și s-a încrezut în sine, a căzut pradă ispitei. Atunci, puterile minunate revărsate asupra celui mai înțelept dintre regi au făcut din el un agent mai eficient al adversarului sufletelor.
Deși Satana caută neîntrerupt să ne orbească mintea față de acest fapt, să nu uităm niciodată că „n-avem de luptat împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12). Să nu uităm avertismentul inspirat care a străbătut secolele până în timpul nostru: „Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8). „Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor Diavolului” (Efeseni 6:11).
Din zilele lui Adam până astăzi, marele nostru adversar și-a exercitat puterea distructivă. În prezent, el se pregătește pentru ultima lui campanie împotriva bisericii. Toți cei care Îl urmează pe Iisus vor intra în conflict cu acest dușman nemilos. Cu cât creștinul imită mai fidel Modelul divin, cu atât mai sigur va deveni o țintă a atacurilor lui. Toți cei angajați în mod activ în vestirea adevărului lui Dumnezeu, căutând să demaște înșelăciunile celui rău și să-L prezinte pe Hristos înaintea oamenilor, vor putea declara, ca și Pavel, că I-au slujit Domnului cu toată umilința, în multe lacrimi și ispite.
Satana L-a asaltat pe Hristos cu cele mai aprige și mai subtile ispite, dar a fost respins de fiecare dată. Acele victorii, repurtate în contul nostru, fac posibilă biruința noastră. Hristos le va da putere tuturor celor care o caută. Fără propriul consimțământ, niciun om nu poate fi învins de Satana. Ispititorul nu are putere să ne controleze voința sau să ne forțeze sufletul să păcătuiască. Ne poate produce suferință și agonie, dar nu ne poate corupe și mânji. Faptul că Hristos a învins ar trebui să le inspire urmașilor Lui curajul de a lupta bărbătește împotriva păcatului și a lui Satana.