În Locul Preasfânt se găsea chivotul, o ladă din lemn prețios, acoperită cu aur, ce conținea cele două table de piatră pe care Dumnezeu scrisese Legea celor Zece Porunci. Deasupra chivotului era scaunul harului, capacul lăzii sfinte, o magnifică operă de artă, pe care se aflau doi heruvimi, câte unul la fiecare capăt, totul fiind lucrat în aur masiv. În această încăpere, prezența divină se manifesta într-un nor de slavă așezat între heruvimi.
După stabilirea evreilor în Canaan, cortul a fost înlocuit cu Templul lui Solomon, care, cu toate că era o construcție stabilă și la o scară mult mai mare, a păstrat aceleași proporții și a fost mobilat la fel. Sanctuarul a existat în forma aceasta – cu excepția perioadei în care s-a aflat în ruină pe vremea lui Daniel – până la distrugerea lui de către romani, în anul 70 d.Hr.
Acesta este singurul Sanctuar despre care Biblia spune că a existat vreodată pe pământ. Pavel a declarat că acesta era Sanctuarul vechiului legământ. Dar noul legământ nu are un sanctuar?
Revenind la Epistola către Evrei, cei care erau în căutarea adevărului au descoperit că în cuvintele lui Pavel citate mai sus se face aluzie la un al doilea sanctuar, Sanctuarul noului legământ: „Legământul dintâi avea și el porunci privitoare la slujba dumnezeiască și la un locaș pământesc de închinare”. Folosirea cuvântului „și” (de asemenea) implică faptul că Pavel amintise mai înainte despre acest Sanctuar. La începutul capitolului anterior, ei au citit: „Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare-Preot care S-a așezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului Preasfânt și al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul” (Evrei 8:1,2).
Aici este descris Sanctuarul noului legământ. Sanctuarul primului legământ a fost construit de om, de Moise. Acesta este însă ridicat de Domnul, nu de om. În primul Sanctuar slujeau preoți pământești. În acesta slujește Hristos, ca Mare-Preot al nostru, la dreapta lui Dumnezeu. Primul Sanctuar a fost pe pământ, celălalt este în ceruri.
Mai mult decât atât, cortul construit de Moise a fost făcut după un model. Domnul îi spusese astfel: „Să faceți cortul și toate vasele lui după chipul pe care ți-l voi arăta.” Și din nou a fost atenționat: „Vezi să faci după chipul care ți s-a arătat pe munte” (Exodul 25:9,40). Pavel spune că primul cort „era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri și jertfe”, că încăperile lui sfinte erau „chipurile lucrurilor care sunt în ceruri”, că preoții care aduceau daruri conform legii făceau „o slujbă care este chipul și umbra lucrurilor cerești” și că „Hristos n-a intrat într-un locaș de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaș de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (Evrei 9:9,23; 8:5; 9:24).
Sanctuarul din ceruri, în care Hristos slujește în favoarea noastră, este marele original, iar Sanctuarul construit de Moise era o copie după acesta. Dumnezeu i-a inspirat cu Duhul Său Sfânt pe constructorii Sanctuarului pământesc. Măiestria artistică cu care a fost făcut era o manifestare a înțelepciunii divine. Pereții păreau de aur masiv, reflectând în jur lumina celor șapte candele ale sfeșnicului de aur. Masa cu pâinile pentru punerea înaintea Domnului și altarul tămâierii străluceau ca aurul lucios. Covoarele splendide care formau tavanul, împodobite cu imagini de îngeri în albastru, purpuriu și cărămiziu, adăugau frumusețe scenei. Dincolo de perdeaua a doua se afla Șechina sfântă, manifestarea vizibilă a slavei lui Dumnezeu, înaintea căreia numai marele-preot putea să intre și totuși să trăiască.
Pentru ochiul omenesc, splendoarea fără seamăn a Sanctuarului pământesc era o reflectare a slavei acelui Templu ceresc în care Hristos slujește pentru noi în fața tronului lui Dumnezeu. Cel mai măreț edificiu ridicat vreodată de mâini omenești este o reflectare palidă a gloriei și imensității locuinței Regelui regilor, unde mii de mii Îi slujesc și de zece mii de ori zece mii stau înaintea Lui (Daniel 7:10), acel Templu plin de slava tronului veșnic, în care serafimii, paznicii lui strălucitori, își acoperă fețele în adorare. Totuși, prin intermediul Sanctuarului pământesc și al ceremoniilor lui, erau transmise adevăruri importante despre Sanctuarul ceresc și despre marea lucrare de răscumpărare a omului îndeplinită acolo.
Locurile sfinte ale Sanctuarului din cer erau reprezentate de cele două încăperi ale Sanctuarului de pe pământ. Când i-a fost arătat în viziune Templul lui Dumnezeu din cer, apostolul Ioan a văzut „șapte lămpi de foc”, care ardeau „înaintea scaunului de domnie” (Apocalipsa 4:5). A văzut un înger „cu o cădelniță de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinților, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie” (Apocalipsa 8:3). Aici profetului i s-a permis să vadă prima încăpere a Sanctuarului din ceruri. Acolo el a văzut „șapte lămpi de foc” și „altarul de aur”, reprezentate în Sanctuarul de pe pământ prin sfeșnicul de aur și altarul tămâierii. Altă dată „Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis” (Apocalipsa 11:19) și el a privit dincolo de perdeaua dinăuntru, în Locul Preasfânt. Acolo a văzut „chivotul legământului Său”, reprezentat de lada sfântă construită de Moise ca să păstreze în ea Legea lui Dumnezeu.
Astfel, cei care au studiat subiectul acesta au găsit dovada indiscutabilă a existenței unui Sanctuar în ceruri. Moise a făcut Sanctuarul pământesc după un model care i-a fost arătat. Pavel ne spune că acel model era adevăratul Sanctuar, care se găsește în ceruri. Iar Ioan declară că l-a văzut în ceruri.
În Templul din ceruri, locuința lui Dumnezeu, se află tronul Său, întemeiat pe dreptate și judecată. În Locul Preasfânt se află Legea Sa, marea regulă a dreptății, după care sunt judecați toți oamenii. Chivotul, în care se păstrează cu sfințenie tablele Legii, este acoperit de tronul harului, înaintea căruia Hristos mijlocește cu sângele Său în favoarea păcătosului. În acest mod este reprezentată unirea dintre dreptate și milă în cadrul planului de răscumpărare a omului. Numai înțelepciunea infinită putea plănui o astfel de unire și numai puterea infinită o putea realiza. Este o unire care umple tot cerul de uimire și adorare. Heruvimii din Sanctuarul pământesc, care priveau cu venerație către tronul harului, reprezintă interesul cu care îngerii cerești urmăresc desfășurarea planului de răscumpărare. Acesta este misterul harului pe care îl contemplă îngerii – că Dumnezeu îl poate îndreptăți pe păcătosul pocăit și poate reface relația cu omenirea decăzută rămânând în același timp drept, că Hristos S-a putut umili pentru a ridica mulțimi imense de oameni din prăpastia pierzării și a-i îmbrăca în hainele curate ale dreptății Sale, pentru a-i uni cu îngerii care n-au căzut niciodată și a face posibil ca ei să locuiască veșnic în prezența lui Dumnezeu.
Lucrarea lui Hristos de mijlocitor în favoarea omului este prezentată în frumoasa profeție a lui Zaharia cu privire la Acela „al cărui nume este Odrasla”. Profetul zice: „El va zidi Templul Domnului, va purta podoabă împărătească (slava), va ședea și va stăpâni pe scaunul Lui (al Tatălui) de domnie, va fi preot pe scaunul Lui de domnie și o desăvârșită unire va domni între Ei amândoi” (Zaharia 6:12,13).