Dacă te silește cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.
Matei 5:41
Textul de față face parte din acele pasaje ale Predicii de pe Munte care nu sunt prea ușoare, nici de explicat și nici de pus în practică. O înțelegere corectă poate veni din înțelegerea contextului istoric. Romanii erau prezenți în Palestina primului secol ca trupe de ocupație, și în această poziție puteau cere unui localnic să îl însoțească pe distanța de o milă romană (1000 de dubli pași, aproximativ 1470-1490 de metri), pentru a ajuta la căratul bagajelor sau echipamentului militar. Niciun civil nu se putea sustrage acestei corvezi determinate de statutul unei populații aflate sub ocupație. Dreptul roman stabilea acest detaliu și cu romanii nu te puteai lua la ceartă pe acest subiect. Ascultătorii și Învățătorul cunoșteau foarte bine acest lucru, iar pentru vremea respectivă afirmațiile lui Isus erau mult mai clare decât pentru noi.
În acest context apare sfatul Învățătorului de a dubla din proprie inițiativă distanța de corvoadă, să-i spunem în termeni mai optimiști „acompaniere”.Pe parcursul acestui drum făcut de silă, între asuprit și asupritor puteau avea loc o mare varietate de lucruri, în funcție de prioritățile, interesele sau preocupările celor doi. De la o atmosferă încordată și explozivă până la una binevoitoare și o comunicare de calitate erau posibile o infinitate de variante și nuanțe.
Aproape trei kilometri de drum înseamnă cel puțin o jumătate de oră la dispoziție pentru cineva doritor să comunice un lucru de valoare celuilalt. Discuția dintre cei doi putea deveni profundă și foarte utilă. De la generalități și fleacuri până la cele mai profunde gânduri izvorâte din străfundul sufletului, orice era posibil.
Ceea ce pentru unii era o muncă înjositoare și nedorită, pentru alții putea fi o ocazie de aur de a transmite speranță, bucurie și credință. Dublarea distanței de parcurs nu numai că îi scutea de abuzuri, dar putea fi o minunată ocazie misionară.
Noi suntem nevoiți uneori să acompaniem pe cineva datorită călătoriei, zăbovirii într-o sală de așteptare sau o mulțime de alte motive. Putem face acompanierea o binecuvântare sau un calvar. Să privim partea plină a paharului.
Doamne, când ne-ai recomandat să ne asociem cu oamenii și să îi acompaniem de voie, de nevoie, ai dorit să folosim în mod înțelept ocazia inevitabilă. Învață-mă continuu cum pot face cel mai bine acest lucru. Amin!