Ferește-te de întrebările nebune și nefolositoare, căci știi că dau naștere le certuri.
2 Timotei 2:23
Absurditatea contravine bunului-simț și normalității, în ciuda faptului că poate părea verosimilă sau logică. Este foarte posibil să fi auzit întrebarea: Cine l-a făcut pe Satana? O asemenea întrebare pare pertinentă și motivată de dorința sinceră de a afla cum a început istoria răului. Numai că lucrurile nu stau așa. Această întrebare face parte dintr-un șir de alte întrebări care tind să ajungă la concluzia că, din moment ce Dumnezeu a făcut toate lucrurile, înseamnă că a făcut și răul și atunci El nu mai poate fi bun. Întrebarea de la care am pornit este o întrebare absurdă, este o absurditate. Pavel îl învață pe Timotei să evite absurditățile, deoarece ele sunt croite pentru a crea disensiuni și diversiune.
Dacă, totuși, un om sincer pune o întrebare absurdă,atunci va avea și răbdarea, și interesul să afle o explicație adevărată pentru a lămuri chestiunea aflată în discuție. Deci, să le luăm pe rând: În primul rând Satana nu este creația lui Dumnezeu. El l-a făcut pe Purtătorul de lumină, pe Lucifer, care era un heruvim ocrotitor. Acesta a devenit, împotriva dorinței lui Dumnezeu, Diavolul (diabolos, în greacă, „cel care se aruncă în partea cealaltă”). Acest lucru a fost posibil datorită voinței libere cu care Dumnezeu a înzestrat ființele inteligente. Dumnezeu a pus la dispoziția noastră libertatea.
Satana există pentru că există libertate de alegere garantată de Dumnezeu. Ființele morale se disting prin capacitatea de a evalua și a decide în funcție de opțiunile personale. Dumnezeu ne aduce la cunoștință consecințele alegerilor rele, deci El nu poate fi făcut responsabil și nu trebuie făcut responsabil pentru alegerile noastre greșite.
Dacă aș fi avut în interlocutor lipsit de bunăvoință, demersul meu filozofic s-ar fi poticnit într-o altă serie de alte întrebări capcană și nu am mai fi ajuns niciodată la nicio concluzie, iată de ce Pavel zice să nu ne ocupăm cu absurdități. Noi să urmărim mai degrabă neprihănirea, credința și dragostea…(vezi v. 22) și să nu fim totuși absurzi.
Doamne, vreau să fiu gata să dau socoteală oricui despre speranța pe care ai așezat-o în mine și să fiu capabil să evit absurditățile. Amin!