Prin credință a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca și cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.
Evrei 11:27

Să pleci de la rău este o necesitate, dar să pleci dintr-un loc unde îți merge bine și unde ai toate perspectivele să obții respectul tuturor reprezintă o nebunie. Moise era în situația descrisă mai sus. Nu a stat pe gânduri. A plecat. A părăsit locul perspectivelor sale. De ce? Sigur, vei spune că uciderea unui egiptean atrăgea după sine condamnarea lui și pierderea favorurilor. Probabil, dar textul biblic arată altceva. Moise, când a devenit mare, nu a privit la comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiți spre altceva.

Moise a fost educat cu privire la misiunea sa. Mama lui i-a vorbit de misiunea specială pe care trebuie să o realizeze pentru Dumnezeu. Când s-a aventurat să grăbească misiunea, a greșit, dar nu a greșit atunci când și-a croit un alt drum cu Dumnezeu. Noul drum nu era la fel de atrăgător ca cel din Egipt, dar a devenit mai valoros. Moise a învățat mai mult cu Dumnezeu în pustie decât cu toți savanții din Egipt.

Misiunea ta, individuală, este mai mult decât o misiune laică, printre oameni și pentru umanitate. Misiunea ta este să mergi pe drumul pregătit de Dumnezeu pentru tine. Pentru a putea face acest pas, va trebui să te desprinzi de perspectiva „comorilor” din lumea de astăzi.

Roagă-te să urmezi drumul rânduit de Dumnezeu pentru tine.

Provocare: Învață azi să faci primii pași cu Dumnezeu pe calea credinței.