Caleb a potolit poporul, care cârtea împotriva lui Moise. El a zis: „Haideți să ne suim și să punem mâna pe țară, căci vom fi biruitori.”
Numeri 13:30
Cel mai important erou pe care l-am întâlnit în viața mea a fost mama. Probabil, undeva în inima ta, descoperi aceeași realitate. Mama mi-a marcat viața într-un mod greu de exprimat. Cuvintele sunt prea puține pentru a cuprinde capacitatea ei de luptă și sacrificiul fără măsură. Am admirat-o de mic. Dar acum, când mintea s-a rumenit bine, o văd ca pe eroina supremă. Luptătoare, muncitoare, harnică, credincioasă, a reușit să imprime, prin tenacitatea ei, calitatea supremă a curajului.
La ceasul trist al veștii că tata a murit, s-a recules instant. Amenințată de un viitor întunecat, cu trei copii de crescut, și-a capacitat forțele și încrederea și, în ciuda tuturor pronosticurilor făcute de cei din anturajul ei, a mers doar înainte. A fost greu? Da. A fost neînțeleasă? Cu siguranță! A fost tentată să renunțe? Evident. A reușit să respingă concluziile celor din jur și, încrezătoare în Dumnezeu, a continuat să lupte.
Vei da peste coruri de voci care îți vor cânta eșecul. Unii te vor trimite în liga secundă a vieții. Nu uita... Cu o atitudine curajoasă și încrezătoare în Dumnezeu, poți atinge obiective îndrăznețe. Caleb s-a diferențiat de ceilalți prin încrederea sa neclintită în Dumnezeu. Atitudinea lui curajoasă l-a ajutat să intre în țara promisă.
Roagă-te să-ți păstrezi încrederea în Dumnezeu.
Provocare: Trăiește curajos cu Isus!