– A treia ratare! Aici se încheie meciul! a strigat arbitrul.
Toți alergătorii de la prima și a treia bază s-au adunat laolaltă, iar cel care ținea scorul a înregistrat o altă pierdere în dreptul echipei Panterelor.
– Ai ratat, fiule, a spus arbitrul puțin mai blând, văzându-l pe Troy cum rămăsese blocat cu bâta în mână, încă încercând să își dea seama ce trecuse pe lângă el. Data viitoare.
Troy abia ieșise de pe teren când David s-a năpustit asupra lui.
– Ai ratat! Întotdeauna ratezi! Ai pierdut meciul!
– Eu? Nu am fost singurul care a ratat, a strigat Troy la el.
– Dar ești un ratat. Aproape toți din echipă sunt niște ratați. Nici nu știu de ce joc cu voi. Lovesc, alerg, marchez – apoi voi ratați.
Jake s-a alăturat și el lui David în nimicirea lui Troy și curând s-au adunat și alții să vadă despre ce era vorba.
– Noi doi, s-a lăudat Jake, am putea să vă batem pe toți ceilalți.
Citește Ieremia 9:23,24
Când este în regulă să te lauzi?
Poți să te cerți cu un prieten cu privire la care este mai înalt. Dar amândoi sunteți scunzi în comparație cu mijlocașii celor de la Lakers. Puteți să dezbateți care dintre voi este mai deștept, dar Einstein nu v-ar fi cerut niciunuia ajutorul la teme. Tot la fel, Dumnezeu ne amintește că nu ne putem compara cu El. „Cu cine Mă veți asemăna”, întreabă Dumnezeu în Isaia 40:25, „ca să fiu deopotrivă cu el?”
Scopul lui Dumnezeu nu este acela de a ne face una cu pământul, cum face un copil care vânează furnici cu o bâtă de baseball. Iată ce vrea să zică: Lucrurile cu care ne lăudăm sunt imperfecte, lipsite de putere și stricate. Este absurd să te lauzi excesiv cu o minte care greșește, o frumusețe care piere, mușchi care se deteriorează și bani care dispar fără să ne dăm seama.
Este bine să ne bucurăm de lucrurile pe care ni le oferă Dumnezeu. Însă încrederea și siguranța noastră ar trebui să se bazeze pe Dumnezeu – nu pe un Dumnezeu rău și răzbunător, ci pe Unul care este desăvârșit în îndurare și bunătate. Dumnezeu „este drept în toate căile Lui şi milostiv în toate faptele Lui” (Psalmii 145:17).
Și a avea un prieten ca El este ceva cu care să te lauzi.
Cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul.
Ieremia 9:24