Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.
Coloseni 4:6
Politețea este unul dintre darurile Duhului. Este un atribut al cerului. Îngerii nu se avântă niciodată pătimaș, niciodată nu sunt invidioși sau egoiști. Buzele lor nu lasă niciodată să le scape vreun cuvânt aspru sau lipsit de politețe. Dacă va fi să fim în compania îngerilor, și noi trebuie să fim rafinați și curtenitori. Adevărul lui Dumnezeu este conceput să îl înalțe pe primitor, să îi cizeleze gusturile și să-i sfințească judecata. Niciun om nu poate fi creștin fără să aibă duhul lui Hristos și, dacă are duhul lui Hristos, acesta se va manifesta printr-o atitudine manierată și politicoasă. Caracterul lui va fi sfânt, manierele sale – elevate – și cuvintele sale – fără viclenie. El va cultiva dragostea care nu se mânie ușor, care suferă totul, este amabilă, speră totul și îndură totul. (...)
Cei care se declară urmași ai lui Hristos și sunt în același timp grosolani, nepoliticoși, bădărani în cuvinte și comportament nu au învățat de la Isus. (...) Conduita unora care se declară creștini este atât de lipsită de amabilitate și curtoazie încât binele lor este vorbit de rău. Poate sinceritatea lor este incontestabilă, poate corectitudinea lor nu este de pus sub semnul întrebării, dar sinceritatea și corectitudinea nu vor putea să ispășească lipsa lor de amabilitate și politețe. Creștinul trebuie să fie compătimitor, dar în același timp și autentic, sensibil, curtenitor, precum și corect și onest. (...)
Adevărata politețe împletită cu adevărul și dreptatea fac viața nu numai utilă, dar și frumoasă și parfumată. Vorbe plăcute, priviri pline de bunăvoință, o față plină de bucurie îi conferă creștinului un farmec ce face influența sa aproape irezistibilă. În uitarea lui de sine, în lumina, pacea și bucuria pe care le revarsă constant asupra celorlalți, el își găsește adevărata fericire.
Să ne pierdem din vedere pe noi înșine, să veghem întotdeauna la buna dispoziție a altora, să le ușurăm poverile prin acte de amabilitate tandră și fapte de iubire neegoistă! Lasă nespus orice cuvânt lipsit de amabilitate! Lasă nepăsarea egoistă cu privire la fericirea celorlalți să facă loc iubirii pline de empatie! Aceste dovezi de amabilitate atentă, începând din familie și apoi extinzându-se mult dincolo de cercul familiei, vor însuma fericirea vieții, iar neglijarea lor constituie o parte deloc mică din urâțenia vieții.
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.
Răspunsul se află la pagina 236 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024