Cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o (…)!
Evrei 2:3
Asupra omului nu poate fi revărsat niciun dar mai mare decât cel cuprins în Domnul Hristos. (…) Neglijarea însușirii comorii neprețuite a mântuirii înseamnă ruina veșnică a sufletului tău. Pericolul indiferenței față de Dumnezeu și neglijarea darului Său sunt măsurabile prin măreția salvării. Dumnezeu a făcut tot ce se putea în atotputernicia Sa. Resursele infinitei iubiri au fost epuizate în conceperea și executarea planului de răscumpărare a omului. Dumnezeu Și-a arătat caracterul în bunătatea, mila și dragostea manifestate pentru a salva omenirea compusă din rebeli vinovați. Ce s-ar mai fi putut face și nu a fost făcut în prevederile planului de mântuire? Dacă păcătosul rămâne indiferent la manifestarea bunătății lui Dumnezeu și neglijează o mântuire așa de mare, (...) ce s-ar mai putea face pentru a atinge inima sa împietrită?
Ce importanță, ce magnitudine îi este acordată temei răscumpărării, când Cel care Și-a asumat salvarea omului era strălucirea gloriei Tatălui, întipărirea fidelă a chipului Său! Cum ar putea deci cerurile să îi privească pe cei care neglijează o mântuire așa de mare arătată omului la un așa preț infinit? Neglijarea însușirii bogatelor binecuvântări ale cerului înseamnă să Îl refuzi, să Îl renegi pe Cel care a fost egal cu Tatăl, singurul care-l putea salva pe omul căzut. O, prin neglijarea lui Hristos, să ne ratăm noi unica șansă la viața veșnică? (...)
Ce iubire, ce iubire minunată a fost arătată de Fiul lui Dumnezeu! Moartea pe care o meritam noi a fost preluată de El, pentru ca nemurirea să ne poată fi oferită nouă, care niciodată n-am putea merita o asemenea răsplată. Nu-i așa că mântuirea este măreață în simplitatea ei și minunată în amplitudinea ei? (...) Contemplând deplinătatea măsurilor prevăzătoare luate de Dumnezeu astfel ca fiecare fiu și fiică a lui Adam să poată fi salvați, suntem determinați să exclamăm împreună cu Ioan: „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” (1 Ioan 3:1). (...) Planul răscumpărării conține soluții pentru orice situație de urgență și pentru orice dorință a sufletului.
Soarele apune: B 17:23, CT 17:14, IS 17:10, MS 17:24, SM 17:27, DJ 17:33, AR 17:36