Ți-ai imaginat vreodată o lume în care poți discuta cu un copil fără ca el să-și piardă atenția în următoarele 10 secunde? Exact asta face această carte.
Se numește Arhitectura explicată copiilor și este scrisă de Mark și Siena Moreno. Îți spun sincer că m-a surprins abordarea dinamică asupra arhitecturii. În loc să o explice în termeni tehnici sau abstracți, cartea o traduce într-o manieră prietenoasă, printr-o serie de aplicații simple, accesibile și mai ales practice. Nu este o sumă de lecții, este o invitație la descoperire.
Provocările pe care copiii le întâlnesc în această carte îi împing să-și depășească limitele imaginației. Fiindcă dezvoltarea creativității este un subiect principal în carte, recomand parcurgerea acesteia nu numai de către copiii cu înclinații spre domeniul arhitecturii, ci și de către oricine vrea să înțeleagă mai bine spațiul în care trăiește.
Cartea stimulează atât imaginația, cât și simțul critic. Într-o lume în care domină standardizarea, copilul este împins să fie autentic și original în creațiile sale, punându-se accent pe cele mai mici detalii. De la construcții subacvatice la case din covrigi, cartea este o călătorie printr-o multitudine de scenarii distractive, care reușesc să trezească în cititor apetența pentru inovație.
Am apreciat în special sădirea unor principii valoroase în mintea copilului, cum ar fi grija față de mediu prin responsabilitatea de a construi cu materiale locale. Cartea pregătește viitorii arhitecți pentru lumea reală în care paradigma sustenabilității este tot mai evocată.
Ce mi-a reamintit această carte e că arhitectura începe din lucruri foarte simple: din observație, curiozitate și mai ales din întrebările pe care le punem despre spațiul în care trăim. Este genul de carte care nu oferă rețete, ci deschide un mod de a gândi. Acesta mi se pare cel mai valoros lucru.
Mi-aș fi dorit să am acces la o astfel de carte înainte să intru la această facultate, dar, citind-o chiar și acum, mi-a reaprins entuziasmul pentru creație și mi-a reamintit motivele pentru care îmi doresc să devin arhitect.