Încă nu mă născusem în 1976, când Nadia Comăneci a obținut nota 10,00 la Montreal, dar eram în gândul lui Dumnezeu. La acest eveniment sportiv m-a dus gândul atunci când am citit cartea despre care vreau să notez câteva idei. De ce?

Acum, după lectură, aș putea afirma că, din punctul de vedere al temei și al finalității propuse, în caz de reușită a trăirii gândului dumnezeiesc, fiecare din noi ar primi un 10 rotund, deloc surprinzător prin ceea ce conține darul, însă asumat și angajant, dacă ne vom înscrie în acest proiect de viață.

Titlul, dar mai ales conținutul cărții, propune patru daruri frumos împachetate: 

  1. un trai – „Trăiește”
  2. o împroprietărire – „având”
  3. mentalitate – „gândul”
  4. un Domn – „lui Hristos!”

Este un 10 care ar trebui să ne zdrobească propriul aparat de analiză și să spulbere orice alt reper.

A pătrunde în gândul, în mentalitatea lui Hristos și a-ți împacheta sinapsele într-o astfel de perspectivă cerească reprezintă nu doar un (alt) model, o (altă) paradigmă de viață, ci este chiar Modelul. Tocmai de aceea consider că superlativul absolut este ceea ce ne indică titlul cărții: scopul, planul și calea lui Dumnezeu, întotdeauna perfect croite și disponibile pentru doritori.

Nichita Stănescu proiecta o lovire a tâmplelor de stele, pentru a gândi și a trăi mult mai înalt. Adăuga el: și mult mai curând. Da, ar trebui cât mai curând să decidem ca gândul lui Hristos să infuzeze mentalitatea noastră.