Bună! Eu sunt Antonia.
Îți plac amintirile din copilărie?
Dacă da, această carte este pentru tine.
Are 11 povestiri și se numește Eu și bunica mea, Ellen.
Eu o să-ți povestesc două povestiri, care mi-au plăcut mie cel mai mult.
Te-ai gândit vreodată că panseluțele au fețe zâmbitoare?
Într-o zi, micuța Mabel, care avea doar 5 ani, a vizitat-o pe străbunica ei Ellen și i-a dăruit un buchet de panseluțe, culese chiar din grădina ei. Bunica Ellen, cu bucurie în suflet, i-a spus fetiței că panseluțele sunt mereu fericite și au fețe zâmbitoare. Interesant, nu-i așa? Niciodată eu nu am văzut o panseluță tristă... Isus vrea să fim ca niște panseluțe. El dorește să îi facem fericiți pe toți cei din jurul nostru.
O altă povestire este cea în care Mabel cu părinții ei pregăteau surpriza pentru ziua de naștere a fratelui ei, care era mai mare decât ea. Tata i-a oferit lui Virgil trei cadouri, printre care și o bilă din sticlă mare și frumoasă. Mabel a fost fascinată când fratele ei i-a dat voie să țină și ea bila în mânuțele ei mici. I-a fost atât de drag de ea, că nu a mai vrut să i-o dea înapoi lui Virgil.
Ce m-a impresionat pe mine cel mai mult a fost modul în care părinții au reacționat la încăpățânarea lui Mabel. Tata și Virgil au plecat la biserică, iar mama a rămas acasă cu Mabel pentru că a ales cu încăpățânare să nu asculte de părinți și să păstreze bila fratelui ei. Nu a certat-o, ci a stat lângă ea și i-a povestit despre Isus și despre cum a ales El să-și asculte părinții de fiecare dată. Mama s-a rugat împreună cu fetița pentru ca să o ajute să devină ascultătoare.
Când Mabel a crescut mare, l-a întrebat pe tatăl ei: „De ce ți-ai pus mintea cu o fetiță atât de încăpățânată? Erai suficient de puternic ca să-mi smulgi bila din mână și să mă obligi să fiu ascultătoare.”
Răspunsul tatălui m-a fascinat, pur si simplu. Te las pe tine să descoperi ce a răspuns tata...
Îți recomand să citești această carte și să o ai în biblioteca ta.
Pe curând! Paaa!