Probabil că mesajul meu ajunge la tine chiar într-o perioadă în care te afli intens implicat în activitatea zilei. Excelent! Tocmai pentru că ești o persoană activă, implicată, cartea despre care vreau să-ți vorbesc în continuare este exact pentru tine.
Față în față cu stresul – când am citit prima dată titlul, m-am dus cu gândul la un joc care îmi plăcea foarte mult când eram mică. Îți amintești cu siguranță jocul acela în care ni se dădea o listă de cuvinte și noi trebuia să alegem cuvântul care nu se potrivea cu celelalte. Dacă ar fi să alcătuiesc o astfel de listă care să descrie cartea de față, ar arăta cam așa: Stres. Îngrijorări. Stres necesar. Robinson Crusoe. Stresori. Mare.
Te gândești că, evident, Robinson Crusoe este „intrusul” în lista de mai sus. Ei bine, nu! Cartea pornește de la aventurile prin care trece personajul lui Daniel Defoe în lupta lui de a supraviețui pe o insulă departe de civilizație. Limbajul simplu, pe înțelesul tuturor, combinat cu exemplele practice din viața personajului Robinson Crusoe îți oferă o imagine de ansamblu asupra stresului.
Înainte să citesc această carte credeam că știu ce este acest inamic al secolului XXI, fiindcă la fel ca pentru mulți alții îmi este un tovarăș aproape nelipsit la treburile zilnice. Cartea de față m-a convins de contrariu. Pornind de la definirea stresului, autorul realizează o analiză amănunțită a factorilor, tipurilor și în final a strategiilor prin care poți ajunge la un stil de viață care nu este dominat de stres. Totul, privit dintr-o perspectivă creștină, în care credința în Dumnezeu și siguranța că El este aproape de tine sunt armele principale în orice confruntare.
Sunt sigură că, dacă vei accepta provocarea de a sta față în față cu stresul, te vei regăsi între paginile cărții, fie în postura eroului lui Defoe, fie în istorisirile pacienților vindecați.
Și, mai mult decât atât, sper ca la final și tu să realizezi că mai presus de orice problemă cu care te confrunți se află Acela care îți poate aduce pace și liniște, care te poate scoate din orice furtună, indiferent de cât de învolburată este marea.