
Pret intreg
35,00 Lei


Pret intreg
25,00 Lei
Cartea Fetițele indiene prezintă povestea a două surori care trebuie să se adapteze la ferma noii lor familii adoptive. Singing Tree și Laughing Water sunt două indience puse pe șotii, curioase să descopere lucruri noi și, în egală măsură, dornice să fie iubite și acceptate în sânul unei familii adevărate.
Copiii se vor delecta cu aventurile celor două fetițe și se vor amuza de situațiile hazlii prin care trec acestea. Totodată, vor învăța mai multe despre bunătate și despre cât de important este să îți pui mereu încrederea în Dumnezeu.
Dumnezeu îi promisese lui Avraam că va avea o mulțime de urmași – la fel de numeroși ca stelele cerului! Însă anii au trecut, iar Avraam și Sara, soția lui, tot nu aveau copii. Într-o zi, trei străini au ajuns la corturile unde locuiau cei doi soți. Sara i-a auzit spunându-i soțului său că, în curând, ea și Avraam vor fi părinți.
„O, dar sunt prea bătrână!” a râs Sara în sinea ei. Însă Dumnezeu nu Își uită promisiunile…
Jacqueline Jules este autoarea mai multor cărți pentru copii, între care: Avraam Îl caută pe Dumnezeu, The Ziz and the Hanukkah Miracle, Noah and the Ziz, The Hardest Word, Once Upon a Shabbos și Clap and Count. A fost, de asemenea, bibliotecară la o școală primară. Poeziile și textele sale în proză au fost publicate în numeroase reviste, între care Highlights for Children, Cricket și Cicada. Are doi fii de vârstă adultă și locuiește cu soțul ei în Arlington, Virginia (SUA).
Natascia Ugliano și-a obținut licența în arte la Academia de Arte Frumoase din Brera, Italia. A ilustrat mai multe cărți, între care: Avraam Îl caută pe Dumnezeu (de Jacqueline Jules), Storm Treasure (de Anne Adeney) și The Little Mermaid (de Hans Christian Andersen, ediție îngrijită de Anne Adeney). Locuiește în Milano, Italia.
Eric și Theo îi invită pe copii în lumea jocurilor și activităților distractive.
PE LO-CURI! FIȚI GA-TA! STAAAAAAART!!!
96 de pagini cu labirinturi și puzzle-uri, cu jocuri care vă provoacă să numărați, să observați cu atenție, să căutați diferențe, să colorați, să calculați, să vă folosiți cunoștințele și să dați dovadă de creativitate.
„O carte care nu trebuie să lipsească din raftul niciunui școlar!” Dâmbovița Times
„O dublu-recomand tuturor copiilor începând cu vârsta de 7-8 ani!” Marcus Twainovicescu, Președintele Republicii Liliputane
„Ți-ai ascuțit creioanele? Super! Declar jocurile deschise!” Florin Bică, glumăreț-șef
Cartea Întâmplări din Noul Testament îi provoacă pe copii, prin texte scurte și activități felurite – să numere, să găsească drumul prin labirinturi încurcate, să descopere diferențele dintre ilustrații similare, să coloreze, să observe, să completeze, să deseneze etc. – să se familiarizeze cu unele dintre cele mai cunoscute episoade din evanghelii, învățând din acestea lecții importante despre Dumnezeu. Episoadele biblice explorate sub formă de joc sunt următoarele: nașterea lui Isus, vizita Lui la Templu, pe când avea vârsta de 12 ani, vindecarea paraliticului coborât de prietenii săi prin acoperișul unei case, liniștirea unei furtuni crâncene de către Isus, binecuvântarea copiilor, întâlnirea cu Zacheu, ultima Cină a lui Isus cu ucenicii și învierea Sa. Activitățile propuse sunt diverse și pun la încercare spiritul de observație și atenția copiilor.
Cartea prilejuiește ore întregi de distracție și le oferă copiilor și părinților (sau bunicilor, sau instructorilor) ocazia de a sta de vorbă despre experiențele spirituale ale oamenilor din Biblie și de a descoperi felul în care, în mod similar, Isus Hristos poate fi prezent și activ în viața noastră, a celor de azi.
Câți dintre elevii care merg la școală au învățat, înainte de orice altceva, cum să învețe? Pornind de la această întrebare, autoarea cărții vine în întâmpinarea unei nevoi reale a copiilor, aceea de a descoperi metoda de învățare care li se potrivește și care îi poate ajuta să facă performanță.
Copiii vor descoperi în carte informații interesante despre creier, vor afla cum funcționează memoria omului, vor învăța că motivația are un rol aparte în pregătirea lecțiilor, vor fi puși la curent cu obiceiurile greșite care cauzează rezultate slabe la învățătură și vor fi instruiți cum să învețe astfel încât această activitate să fie considerată nu corvoadă, ci plăcută.
Cartea este foarte frumos ilustrată de Oana Ispir.
Toceala lecțiilor, sau memorarea mecanică, trebuie „concediată”. Să învățăm cum să învățăm!
Geanina Constantin este redactor de carte și autoarea cărților „Peripețiile lui Răsfățel”; „Bunele maniere pentru copilul creștin”; „Bunele maniere pentru preșcolari”; „Adeluța și lumea nevăzută a îngerilor”. A fost redactor al revistei pentru copii „Nota 10” în perioada 2013-2015.
Oana Ispir este ilustrator și grafician. A făcut nu doar ilustrație pentru copii, ci și ilustrație editorială și publicitară. Îi place să confecționeze jucării și să brodeze în micuțul său atelier din București. Dintre cărțile pentru copii ilustrate: „Bunele maniere pentru preșcolari”; „Povestea vitaminelor”; „Povestea gentuței roșii”; „Rime pentru mama”.