
Faptul că a fost mamă a patru băieţi i-a dat autoarei posibilitatea de a prezenta, cu autoritatea şi înţelegerea conferite de experienţă, învăţăturile pe care ea însăşi le-a primit. Aplicarea în propria familie a principiilor pe care le-a prezentat altora face să se nască încredere în inimile cititorilor. Sfaturile detaliate cu privire la disciplină, formarea caracterului, educaţia minţii, a corpului şi a sufletului vor fi cu siguranţă preţuite de orice părinte înţelept.
Câteva dintre capitolele regăsite în carte, sunt urmatoarele :
- Căminul, prima şcoală
- Metodele şi manualele
- Profesorii pregătiţi corespunzător
- Ascultarea - lecţia cea mai importantă
- Disciplina şi administrarea ei
- Dezvoltare capacităţilor intelectuale
Meseria de părinte vă solicită 24 de ore din 24? Fiecare minut este ocupat cu lucruri pe care trebuie să le faceţi pentru familie? Doriţi tot ce e mai bun pentru familia voastră, dar viaţa este ca o cursă de raliu şi nu aveţi timp să citiţi o carte de parenting?În acest caz, 180 de sfaturi pentru părinţi a fost scrisă special pentru voi, toţi cei care vă confruntaţi cu aceste întrebări. În cele 180 de mini-doze de inspiraţie veţi găsi idei care, garantat, vă vor face un părinte bun şi eficient. Fiecare pont poate fi citit în mai puţin de un minut! Citiţi câte unul pe zi şi veţi descoperi căi de a maximiza timpul pe care îl aveţi!
Găsirea fericirii pe care o cauți depinde în mare măsură de doi factori: alegerea partenerului și capacitatea de a fi partenerul potrivit pentru persoana aleasă. Alege înțelept. Dragostea nu este suficientă pentru a avea o căsnicie durabilă.
Dacă ai intenții serioase de căsătorie, citește această carte împreună cu persoana iubită. Promite-ți ție personal și promiteți-vă unul altuia că veți evalua factori de risc ce duc la înstrăinare și divorț. Rezolvați problemele minore și majore din relația voastră înainte de căsătorie.
Căsătoria este un angajament pe viață. Alegerile pe care le faci înainte de căsătorie sunt critice pentru fericirea viitoare: ele te ajută să descoperi cine ești și ce anume te face să-ți cânte inima de fericire. Prin urmare, trăiește la maximum fiecare zi, devenind ceea ce Dumnezeu dorește de la tine. Crede că Dumnezeu are în vedere lucruri bune pentru tine și că dorința inimii Lui este să împlinească dorința inimii tale. Nu te mulțumi cu nimic mai puțin.
Kay Kuzma a obținut doctoratul în educația copiilor mici la University of California, Los Angeles (UCLA). Este o vorbitoare motivațională dinamică și un educator competent în viața de familie, a lucrat ca profesor universitar și este autoarea a zeci de cărți, dintre care publicului român îi sunt cunoscute Ascultarea de bunăvoie și Înțelege-ți copilul.
Dacă vă gândiţi la căsătorie pentru că vă aflaţi într-o relaţie cu o persoană specială, sunteţi logodiţi sau tocmai aţi vizionat prea multe filme siropoase la TV, Pregătirea pentru căsătorie vă va ajuta să vă asiguraţi că viitoarea căsătorie va fi genul de relaţie care rezistă testului timpului şi Îl onorează pe Dumnezeu. Veţi învăţa să:
- Alegeţi - şi să fiţi - partenerul potrivit
- Recunoaşteţi semnele de avertizare
- Faceţi diferenţa între chimie şi dragostea care poartă de grijă
- Comunicaţi clar şi cu respect
- Gestionaţi conflicte
- Dezvoltaţi un plan financiar sănatos
- Evitaţi capcanele în relaţie.
Veţi primi chiar şi câteva sfaturi care să vă ajute să vă planificaţi nunta şi luna de miere! Dar daca vă aflaţi la a doua (sau a treia) căsătorie? Există un capitol întreg al cărui conţinut este dedicat doar veteranilor în căsătorie.
Cine îţi îndrumă copiii? Există foarte multe lucruri ce intră în competiţia pentru timpul şi atenţia copiilor tăi. Cum te asiguri că beneficiile timpului petrecut cu ei sunt maximizate, nu numai ca părinte, ci ca părinte creştin?
Acest ghid simplu, dar profund îţi prezintă o abordare sistematică şi personalizată, extrasă direct din Scriptură despre cum să-ţi îndrepţi copiii spre Isus. Această carte te încurajează şi te învaţă cum să-ţi îndrumi copiii să-şi însuşească umblarea cu Dumnezeu şi să devină tot mai asemănători cu Isus.
„Nu există nimic mai valoros decât faptul de a-i conduce pe copiii noştri la Hristos. Această carte te va ajuta să faci din ei ucenici ai lui Isus. ” (Ed Drew, fondatorul Faith In Kids)