Romanul „Fuga” spune povestea unui băiețel în vârstă de 13 ani care a trebuit să fugă de acasă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe măsură ce armata rusă înainta spre Berlin, capitala Germaniei, locuitorii satelor și orașelor s-au trezit, vrând-nevrând, pe teritoriu inamic. Deși Hitler asigurase poporul german în nenumărate rânduri că deține o „armă secretă” care va schimba soarta războiului, adevărul avea să fie cu totul altul.
Prin această poveste, deopotrivă antrenantă și emoționantă, autoarea îi invită pe tinerii cititori să călătorească în trecut și să descopere felul în care Dumnezeu l-a călăuzit pe tânărul Dieter Hain de-a lungul vieții. Dincolo de război, de lipsuri, de foamete și de uși închise, Dumnezeu a stat la cârma tuturor lucrurilor, transformându-i destinul într-un mod nebănuit.
Lisha și Elliot sunt doi frați care pornesc spre Vest. În viziunea lor, promisiunea unei vieți libere și aventuroase pare perspectiva cea mai strălucitoare. Conflictele cu amerindienii ostili și descoperirea unor teritorii neexplorate se vor dovedi lecții prețioase, influențându-le tot parcursul vieții. Căruțașul din Montana îi introduce pe tinerii cititori într-o lume plină de imprevizibil, o lume supusă transformărilor, în care personajele cuceresc prin perseverență, curaj și pasiune. Dincolo de experiențele Vestului Sălbatic, cei doi frați Îl vor descoperi pe Dumnezeu. Dacă vor alege sau nu să Îi fie credincioși, rămâne de văzut.
Sylvia Hardwick a fost pseudonimul scriitoarei Ivy R. Doherty. Născută în Australia, în 1922, Ivy a emigrat în SUA împreună cu soțul și cei doi copii ai lor, în 1948. De-a lungul timpului a scris romane pentru copii, tineri și adulți.
Oana Ispir este ilustrator și grafician. A făcut nu doar ilustrație pentru copii, ci și ilustrație editorială și publicitară. Dintre cărțile pentru copii ilustrate: Învață cum să înveți!; Bunele maniere pentru preșcolari; Nibbles, maimuțica jucăușă; Tina, vulpița poznașă; Skeeter, ratonul ștrengar; Poeziile pădurii; Cântec de drum etc.
Prezentând o selecție a unora dintre cele mai captivante și uimitoare minuni făcute de Isus din Nazaret, cartea le prezintă copiilor, în cuvinte simple, istorii despre Mântuitorul plin de iubire și de compasiune pentru oameni. Cei mici învață astfel, prin text și ilustrații, că Isus este Prietenul lor cel mai bun. Cartea a fost concepută pentru copiii cu vârste cuprinse în 0 și 2 ani și include un instrument de scris pe care copiii (cei mari, trecuți de vârsta de un an) îl pot folosi pentru a duce la îndeplinire, cu ajutorul adulților, mici activități adecvate vârstei lor. Este important de reținut că cerneala se poate șterge cu ajutorul unui burete umed, astfel încât activitățile să poată fi refăcute de mai multe ori.
Geanina Constantin, autoarea textului, are o bogată experiență ca redactor și traducătoare de cărți pentru copii. De-a lungul timpului a publicat cărți precum: Isus este cu noi mereu; Darurile lui Dumnezeu pentru noi; Bunele maniere pentru preșcolari; Adeluța și lumea nevăzută a îngerilor ș.a.
Teodora Oprea este ilustratoare de cărți pentru copii. Pe lângă Minunile lui Isus, a ilustrat cărți precum: Adeluța și lumea nevăzută a îngerilor; Isus este cu noi mereu; Bobiță, calul care nu era cal ș.a.
Toţi suntem invitaţi să-L cunoaştem pe Isus şi să acceptăm un „paşaport” pentru împărăţia Sa. Chiar şi copiii. În plus, oricine crede este încurajat să le vorbească altora despre Isus şi despre împărăţia cerurilor. Inclusiv ei, copiii. Acesta este răspunsul la întrebarea Tatălui, Fiului şi Duhul Sfânt: „Cine va merge pentru Noi?” Oricine!
Prezentul volum adună în paginile sale mărturia a numeroşi copii care, deşi născuţi pe continente şi în ţări diferite, sunt animaţi de aceleaşi principii şi dorinţe. Ei sunt dovada vie că Isus poate domni în orice inimă, indiferent de vârstă, şi că faptele lor pot fi ca ale apostolilor de demult. În şcoala uceniciei, oricine are un loc pregătit. Chiar şi...copiii!
Aventurile lui Julius, papagalul buclucaș, continuă. În volumul Papagalul Julius se întoarce, Mitch trece printr-o altă serie de peripeții alături de micul său prieten. De data aceasta, Mitch se va confrunta cu situații total neașteptate, cum ar fi intenția lui Julius de a-și întemeia o familie. Nu lipsesc nici întâmplările amuzante, cu care Julius ne-a obișnuit încă din primul volum.
Citind Papagalul Julius se întoarce, copiii vor învăța mai multe despre importanța familiei, a răbdării și despre curajul de a merge mai departe alături de Dumnezeu.
VeraLee Wiggins este o autoare creștină de cărți pentru copii. Dintre cărțile ei, au apărut în limba română: Thor, un motan neastâmpărat; Julius, papagalul buclucaș; Tina, vulpița poznașă; Skeeter, ratonul ștrengar.