- Raoul Dederen (ed.)
- Flexibilă
- Teologie
- Broșat
- 15
Publicul țintă al acestei cărți, nu este teologul, specialistul (deși sperăm ca aceștia să-l găsească util), ci am urmărit mai degrabă cititorul generic, cel care caută o expunere inteligibilă a aspectelor pertinente ce au de-a face cu stâlpii teologiei adventiste.
Manualul nu a fost realizat ca un exercițiu de teologie speculativă. Ceea ce este prezentat aici este efectiv reprezentativ pentru teologia și cercetarea biblică adventistă de bază, așa cum sunt acestea practicate în Biserica Adventistă la nivel internațional.
Volumul de față este publicat fără a-l gândi ca pe un ultim cuvânt asupra subiectelor expuse, ci mai degrabă în speranța că el va fi pentru adventiști și neadventiști, în casele lor, în clasele și bibliotecile lor, dar și în birourile pastorale drept un instrument la îndemână și foarte valoros pentru informare cu privire la diferitele aspecte ale înțelegerii și practicii adventiste.
- Daniel Nițulescu
- Flexibilă
- Istorie bisericeasca
- Broșat
- 18
Reforma intre cruce și semilună. O perspectivă a contribuției Islamului la consolidarea Protestantismului ne prezintă, prin ochii adevăratei filosofii a istoriei, modul providențial în care Dumnezeu lucrează în pofida geopoliticii și a echilibrelor de putere. În cadrul marii lupte răul devine, până la urmă, slujitorul lui Dumnezeu.
Lucrarea abordează raporturile reale și, mai ales, imaginare dintre reformatorii protestanți și Islamul otoman în secolul al XVI-lea, o vreme în care Mântuitorul era așteptat să vină. Atacurile repetate ale Antihristului (un corn - Biserica Romană, celălalt corn - Islamul) anunțau revenirea lui Isus.
Incursiunile otomane în Europa „biciul lui Dumnezeu” („Flgelum Dei”) apar în momentele cheie ale genezei Protestantismului. Turcii atacă aparent pentru că vor să domine lumea, însă, în planul lui Dumnezeu, ei năvălesc în Europa în momentul în care puterea Scaunului de la Roma este pe punctul de a distruge din fașă mișcarea protestantă. Astfel, în marele plan al istoriei, ei salvează poporul lui Dumnezeu. Carol Quintul nu putea lupta concomitent pe două fronturi, cu turcii și cu protestanții. Mai mult, din punct de vedere imagologic, studiul aprofundează profilurile corifeilor Reformei și modul în care aceștia s-au raportat la „El Gran Turco”. Ei au ales mai degrabă „turbanul sultanului decât tiara papei”.
- Troy Fitzgerald
- Flexibilă
- Tineri
- Broșat
- 18
Asemenea lui Isus este un ghid destinat tinerilor care doresc să studieze doctrinele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, în vederea încheierii legământului cu Dumnezeu prin botez.
Tinerii vor învăța cum să studieze Biblia, cum să-și construiască un sistem de referințe biblice, care să îi ajute să dea la rândul lor, mărturie altora, cum să se roage astfel încât viața lor să se schimbe conform planului lui Dumnezeu și cum să se implice în activitățile bisericii.
- Ellen G. White
- Cartonată
- Repere crestine
- Legat
- 12
Acest ABC al vieţii spirituale, un mic tratat în domeniul devoţiunii, îşi enunţă chiar din titlu misiunea pe care o are. Cartea îl îndrumă pe cititor spre Isus Hristos, ca fiind singurul care poate să împlinească nevoile sufletului.
Paşii celui care se simte nesigur sau cuprins de îndoială sunt conduşi pe cărarea păcii, iar cel ce caută neprihănirea şi desăvârşirea caracterului este îndrumat, pas cu pas, pe calea adevăratei vieţuiri creştine.
Cartea dezvăluie secretul biruinţei şi descoperă, într-o manieră simplă, harul mântuitor şi puterea sustinătoare a Marelui Prieten al întregii omeniri.
Ellen G. White(1827-1915) a fost scriitoare americană foarte apreciată. autoare a 40 de cărţi şi a 5 000 de articole. Cărţile ei, traduse în zeci de limbi din toate colţurile lumii, tratează o varitate de subiecte, de la comentarii biblice şi spiritualitate creştină la educaţie , stil de viaţă, nutriţie, relaţii interumane şi, nu în ultimul rând, profeţie. A publicat între altele: Patriarhi şi profeţi; Profeţi şi regi; Viaţa lui Iisus; Faptele apostolilor; Tragedia veacurilor etc