De-a lungul istoriei creștine și cu precădere din vremea Iluminismului, în secolul al XVIII-lea, mulți sceptici au pus sub semnul întrebării credibilitatea Bibliei. Ridicarea de curând a postmodernismului a adus cu sine un nou val de întrebări cu privire la credibilitatea Scripturii și la alte subiecte fundamentale pentru perspectiva biblică asupra lumii.
Ce credem despre... formulează 20 de întrebări care tratează în principal ce înseamnă să fii adventist și să crezi doctrina adventistă. Coeditorii au format un distins grup de cercetători și teologi care examinează cu profesionalism și oferă răspunsuri solide la întrebări despre viață, credință și religie.
Humberto M. Rasi are un doctorat în literatură și istorie hispanică la Universitatea Stanford și a absolvit cursuri postdoctorale la Universitatea „Johns Hopkins”. A fost profesor și decan al școlii doctorale a Universității Andrews și director al Departamentului Educație al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.
Nancy J. Vyhmeister este în adâncul sufletului profesoară. Împreuncă cu soțul ei, Werner, a predat vreme de 50 de ani cursuri de Biblie, misiune și metode de cercetare. Până la pensionare, în anul 2000, predase în India, Mexic, Columbia, Kenya, Nigeria, Filipine și Zimbabwe. Manualul ei privnd metodele de cercetare este încă în uz în toată lumea.
Pe Ellen White o știm doar din postura de autoare și din puținele fotografii realizate în studio sau într-un context foarte sobru. Ca urmare, i s-a creionat o imagine incompletă, uneori falsă și adeseori de neatins de către cititorul de rând. Pentru mulți, ea este, în cuvintele lui Roger Coon, un soi de „Fecioara Maria Vegetariană”, și nu cineva cu care un membru obișnuit al bisericii s-ar putea identifica.
Însă Ellen White a fost o persoană reală, care a trăit într-o lume reală și s-a confruntat cu problemele obișnuite cu care se confruntă fiecare om. Veți fi surprinși să aflați că viața ei a fost foarte asemănătoare cu a noastră. Aveți necazuri în căsnicie? Și ea a avut. Aveți copii care vă fac probleme? Și ea a avut. Vă place să râdeți din toată inima? Și ei îi plăcea. Aveți lupte în viața zilnică de creștin? Și ea a avut. Sunteți strâmtorați financiar? Și ea a fost. A trebuit să vă confruntați cu decesul celor dragi? Și ea s-a confruntat.
Această carte vă va contura o imagine mai… umană a lui Ellen White, deslușită din surse care nu ne sunt disponibile tuturor, precum scrisori personale și interviuri ale celor care au cunoscut-o personal.
George R. Knight a fost profesor de istorie bisericească la Seminarul Teologic Adventist de Ziua a Șaptea din cadrul Universității Andrews (Michigan, SUA). A scris numeroase cărți în domeniul specializării sale, abordând de la personaje adventiste de frunte la evenimente cruciale în istoria bisericii, de la mituri în adventism la realități contemporane și de la istorii apuse la provocări ce țin de perspectiva și viitorul adventismului. Pensionat acum, locuiește în statul american Oregon, unde continuă să scrie și să participe la emisiuni și evenimente religioase.
Întrebarea tânărului bogat: „Ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” este întrebarea pe care și-o pune fiecare om. Omul a fost creat pentru a trăi. Ceea ce dorește cel mai mult este să trăiască. Poate să fie cea mai nenorocită viață, însă, când vine ceasul morții, omul se agață cu disperare de viață.
Pentru a avea viață, este în stare să facă orice, să plătească oricât, să facă tot felul de sacrificii. „Ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Este strigătul disperat al inimii omului. Iar răspunsul lui Hristos este simplu: „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3).
Vezi? Secretul vieții veșnice nu constă doar în cunoașterea unui set de doctrine sau în afilierea la o biserică anume. Secretul este cunoașterea unei persoane: Isus Hristos. Creștinismul adevărat implică relația între două persoane: Tu și Hristos. Ceea ce contează cel mai mult în experiența ta spirituală nu este în CE crezi, ci în CINE crezi.
Pentru că… ISUS este totul, prietene!
„Când spunem că Dumnezeu întârzie, chiar dacă aruncăm vina acestei întârzieri asupra noastră, Îl denigrăm pe Cel Atotputernic și Îl coborâm la nivelul nostru. Pe oameni îi putem bănui de lipsă de punctualitate, dar nu și pe Conducătorul universului.”
Iată o serie de întrebări cruciale cărora autorul le dă un răspuns clar:
• Este revenirea lui Isus un eveniment cu o dată fixă sau variabilă?
• Stă în puterea noastră să grăbim venirea Lui?
• Oare a amânat Dumnezeu secerișul?
• Cine poate spune „cât e ceasul”?
Arnold Valentin Wallenkampf şi-a dedicat viaţa unei misiuni clare – aceea de a fixa în mintea tuturor celor receptivi adevărul etern al mântuirii. Originar din Suedia, a studiat pentru început în Anglia, la Colegiul Newbold, apoi a continuat în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Andrews şi Universitatea din California. A activat întâi ca pastor, apoi ca profesor de religie și istorie bisericească, iar mai târziu ca șef al Catedrei de teologie la Colegiul Pacific Union, Universitatea Loma Linda şi Colegiul Atlantic Union. Înainte de a se retrage din activitate, a fost director asociat la Institutul de Cercetări Biblice (BRI).
Activitatea editorială remarcabilă a lui Wallenkampf cuprinde articole apărute în diverse publicaţii adventiste (în limba română, în Curierul Adventist), studii biblice (trimestrul II/2006, cu titlul „Duhul Sfânt”), precum și numeroase cărţi cu tematică religioasă, care variază atât prin subiectul abordat, cât şi prin modul de înţelegere şi de expunere. Dintre acestea, în limba română s-a considerat bine-venită publicarea într-o serie de autor a trei volume de interes pentru adventismul contemporan: Aparenta întârziere (ce rol jucăm în influențarea revenirii lui Isus); Ce trebuie să știe fiecare adventist despre 1888 (o trecere în revistă a evenimentelor și dezbaterilor care au făcut ca Sesiunea Conferinței Generale de la Minneapolis să fie atât de importantă pentru istoria Bisericii Adventiste) și Ce trebuie să știe fiecare creștin despre îndreptățire (o explicație de la A la Z a modului în care avem privilegiul unei relații desăvârșite cu Dumnezeu).
Volumul 6 din Mărturii a fost scris de Ellen G. White în timpul vizitei sale în Australia și publicat în anul 1901, după întoarcerea în Statele Unite, la unsprezece ani după apariția volumului 5.
Adăugarea acestui nou volum la seria tot mai mare de Mărturii pentru biserică a imprimat adânc în mintea adventiștilor de ziua a șaptea direcția în care Dumnezeu continua să-Și călăuzescă poporul.