Buster trăiește convingerea că el este cel mai rapid iepuraş de pe strada lui. Cu toate acestea, în timpul cursei lucrurile nu decurg conform planului, iar Buster se împiedică. După acea căzătură epică, sora lui mai mare, Ivy, îl ajută să îşi schimbe perspectiva asupra eşecului, astfel încât să îl privească drept o oportunitate de a creşte.
Amintindu-şi de dragostea lui Dumnezeu, Buster reuşeşte să se debaraseze de opiniile celorlalţi şi să accepte realitatea: este în regulă să faci ce poti cel mai bine, și totuși să nu fii cel mai bun.
Editată de Edward T. Welch, Buster şi urechile lui buclucaşe se încheie cu o parte special dedicată părinţilor, în scopul de a-i ajuta să prezinte copiilor cum Evanghelia lui Isus Hristos ne mângâie și ne sprijină în momentele grele, în eşecuri. De asemenea, învățătura Bibliei ne ajută să înțelegem care sunt lucrurile cu adevărat importante și ne îndeamnă să ne mutăm atenția de la nevoile noastre, la nevoile celorlalți.
Această carte include şi câteva pagini din care se pot decupa versete de buzunar, care le vor aminti copiilor şi adulţilor de iubirea şi ajutorul lui Dumnezeu oferite celor ce se mai împiedică şi cad.
Dinozaurii. De unde au venit și unde s-au dus?, de dr. Elaine Graham-Kennedy, este o carte care li se adresează în primul rând copiilor, și-apoi părinților, bunicilor, educatorilor și tuturor celor care doresc să îi ajute pe copii să descopere lumea fascinantă a dinozaurilor.
„Există multe aspecte pe care știința nu le cunoaște sau nu le înțelege cu privire la dinozauri. Majoritatea lucrurilor prezentate în cărți, filme și emisiuni de televiziune cu privire la apariția și comportamentul lor sunt simple speculații. Sunt convins că, în cartea de față, dr. Kennedy nu operează cu speculații. Are grijă să traseze o linie clară de demarcație între ceea ce se știe și ceea ce oamenii își imaginează că ar putea fi adevărat.” (Jerry D. Thomas, în prefața cărții)
Cele 80 de pagini ale volumului îi introduc pe tinerii cititori în lumea fosilelor, a scheletelor, craniilor, urmelor de piele, ouălor, urmelor și cuiburilor de dinozauri. Autoarea scrie dintr-o perspectivă creaționistă, încercând să îi învețe pe copii că informațiile cunoscute până azi despre dinozauri pot fi armonizate cu teoria creaționistă privind originea lumii.
Putem ști de unde au venit dinozaurii? Avem indicii privind dispariția lor? Sunt câteva dintre întrebările cu care ne provoacă dr. Kennedy, care și-a petrecut o mare parte din viață pe situri arheologice, în căutarea urmelor „giganților” dispăruți cu mult timp în urmă.
Această carte frumos ilustrată prezintă o serie de personaje și întâmplări din Vechiul Testament.
Conține o mulțime de lucruri interesante care trebuie descoperite – de la crocodili rapizi și lei înfometați până la palate de aur. Pe scurt, 8 scene biblice și peste 450 de lucruri de căutat și de numărat.
Pachetul conţine următoarele titluri:
• Mici întâmplări din copilăria unor oameni remarcabili
• Povestea lui Edwin Binney
• Povestea lui George W. Carver
• Evadare din beznă
Anul 1517 îl face faimos pe un bărbat anume. Atât de faimos, încât, chiar și astăzi, cinci sute de ani mai târziu, mulți oameni încă asociază anul 1517 cu numele lui: Martin Luther.
În 1517, el a publicat 95 de teze care au declanșat o adevărată mișcare. A început astfel o luptă pentru autoritate în Biserica Catolică, luptă care a zguduit și, în cele din urmă, a divizat lumea creștină până astăzi. Ceea ce a început cu o dispută universitară s-a încheiat în 1530 cu o declarație protestantă – „Mărturisirea de credință de la Augsburg”. A fost nașterea bisericilor protestante.
În cartea aceasta, autoarea Meike Roth-Beck povestește despre viața palpitantă a lui Martin Luther și, totodată, prezintă câteva dintre cele mai importante teze ale sale, explicându-le pentru copii.
Ilustrațiile geniale ale lui Klaus Ensikat dau viață perioadei de sfârșit a Evului Mediu. Cartea aduce în atenția copiilor o parte semnificativă din istoria creștinismului și a lumii.