În primul volum, intitulat "Flori" am cules cele mai frumoase poezii si desene cu si despre flori, în diferite culori, care înfloresc și sporesc frumosul grădinilor și plaiurilor în tot timpul anului. Le-am adunat apoi într-un buchet, pe care îl dăruim cu toată dragostea tuturor copiilor. Vrem ca aceste poezii si desene să-i ajute pe copii să înțeleagă și să iubească frumosul pe care Dumnezeu ni l-a lăsat să ne lumineze viața. Prin gingășia și zâmbetele lor vor mulțumi Părintelui divin pentru tot ce ne dăruiește.
Să zâmbim împreună și să mulțumim Tatălui nostru pentru atâtea minunate daruri pe care le oferă cu generozitate tuturor copiilor Săi!
Justin şi Rico, prietenul lui, sunt în excursie - e Şcoala Altfel. Dispariţia unei picturi valoroase, moştenită de Tessa, sora lui Rico, îl determină pe Justin să-şi ia în serios rolul de detectiv amator. Cineva începe să trimită bilete anonime ameninţătoare. Justin are mai multe piste, dar care e cea corectă?
Maylan Schurch, autorul cărții, a publicat mai multe cărți pentru copii. Editura Viaţă şi Sănătate a publicat: „Spada lui Denis Anwyck”, „Misterul lui Alinor Dagworth”, ambele incluse în Colecţia Junior şi „Misterul din înaltul cerului” , din seria cu eroul Justin Case, cum este această carte.
Geanina Constantin este autoare de cărţi pentru copii (Peripeţiile lui Răsfăţel; Învaţă cum să înveţi! ).
Ce alimente trebuie să se regăsească zilnic în farfuria unui copil? Ce ar trebui să mănânce un copil pentru a avea energia necesară pentru activitățile sale zilnice? Ar trebui copiii să țină dietă? Sunt câteva dintre întrebările la care medicul Nicolae Dan răspunde pe limba celor mici.
Iar acesta este primul din seria celor 10 articole prin care redactorii Viață+Sănătate pentru copii își propun să educe publicul foarte tânăr cu privire la adoptarea unui stil de viață sănătos.
Din articolul „Împărăția Puiului de Om”, copiii vor învăța despre importanța igienei personale, în timp ce articolul „Zâmbește frumos!” le va prezenta principiile unei igiene orale de nota 10.
Revista atrage atenția asupra importanței mișcării fizice, printr-o scrisoare trimisă de domnișoara Copilărie, iar secretele eficienței sunt dezvăluite ca fiind odihna și recreerea.
Articolul „Cuminte și cu... minte” îi provoacă pe copii cu o lecție de igienă a minții, atrăgându-le atenția asupra folosirii excesive a computerului și televizorului și promovând importanța lecturii în viața oricărui copil.
Sub titlul „Suferă baba la frumusețe, da’ nici chiar așa!” sunt așezate informații utile despre influența vestimentației asupra stării de sănătate, astfel încât fiecare copil să se poată îmbrăca… sănătos.
Revista conține și un prim curs de prim ajutor, cu informații succinte, esențiale despre măsurile pe care ar trebui să știe să le acorde orice copil în caz de nevoie. În plus, micuții cititori vor descoperi și un colaj interesant despre cele mai importante boli ale copilăriei și despre ceea ce trebuie făcut în astfel de cazuri.
Într-un final, revista Viață+Sănătate pentru copii le vorbește celor mici despre importanța de a se încrede în Dumnezeu și de a asculta de El.
Viață+Sănătate pentru copii va fi cu siguranță pe placul celor mici și, prin sfaturile ei, îi va ajuta să păstreze ceea ce spunea poetul latin Iuvenal: o minte sănătoasă într-un corp sănătos.
Ilustrații de Sebastian Baculea
Micuțul miel Relu se află în vizită la Muzeul de Paleontologie. Tatăl său, domnul Berbecanu, l-a dus să vadă fosilele dinozaurilor uriași. Curios, Relu întreabă ce s-a întâmplat cu dinozaurii de nu au supraviețuit. Atunci, domnul Berbecanu începe să-i depene istoria mielului Fineas, care a trăit pe vremea bătrânului Noe.
Într-o zi, Fineas a primit vizita unui înger care i-a spus că a sosit ziua când animalele trebuie să intre în arca lui Noe. Fineas s-a grăbit să-și anunțe și prietenii, dinozaurii.
Fineas și dinozaurii este o frumoasă parabolă despre alegeri și despre ascultarea de Dumnezeu, o povestire pe care o vor îndrăgi și copiii, și părinții, și bunicii. Ilustrațiile lui Sebastian Baculea completează textul și îl ajută să prindă viață sub ochii cititorilor de toate vârstele.
O carte destinată mai ales copiilor cu vârste între 5 și 10 ani.
Un drum lung într-o zi scurtă este o frumoasă poveste despre maturitate, responsabilitate şi înţelepciune.
Tatăl lui Samuel intenţionează să facă negoţ pentru a obţine vaca de al cărei lapte are nevoie familia. Ziua de iarnă este foarte scurtă. E frig şi ninge abundent. Samuel îşi însoţeşte tatăl. Îi aşteaptă un drum lung şi obositor. Totuşi, băiatul îi va dovedi tatălui că este mare şi poate ţine pasul, ba chiar şi că îi e de ajutor într-ale negoţului.
Gary D. Schmidt este profesor la Calvin University şi este autor de cărţi pentru copii. Între cărţile lui se numără: The Wednesday Wars, Okay For Now, Almost Time.
Elizabeth Stickney a fost pseudonimul literar al soţiei defuncte a lui Gary D. Schmidt. Anne Schmidt a publicat eseuri, poezie şi cărţi ilustrate pentru copii.
Eugene Yelchin a ilustrat peste douăzeci de cărţi pentru copii, în cazul unora fiind şi autor al textelor ilustrate. Cititorilor români le este cunoscută, dintre cărţile lui, cartea Cum i-am spart nasul lui Stalin.