Plantele 57550
Pamela Hickman
Cartonată
Carti educative
Legat
6

De ce unele plante au flori?
Cum contribuie insectele, păsările și liliecii la înmulțirea plantelor?
Ce ar trebui să conțină rucsacul unui botanist plecat în căutarea aventurii?

În această carte frumos ilustrată, copiii vor urmări plantele de-a lungul celor patru anotimpuri, vor descoperi cum sunt polenizate acestea și vor învăța să identifice plantele pe care le văd zilnic în jurul lor. Această perspectivă colorată și vie asupra lumii plantelor va trezi dragostea copiilor pentru floră.

Pamela Hickman este autoare de cărți pentru copii. Cărțile ei îi familiarizează pe aceștia cu natura înconjurătoare. A scris și a publicat seria Natura din jurul nostru, cartea It's Moving Day! și seria Animal Behavior. Trăiește în Canning, Nova Scotia (Canada), unde găsește zilnic inspirație din natură.

Carolyn Gavin este pictoriță, ilustratoare și grafician. Arta ei plină de culoare și de viață reflectă dragostea sa pentru natură și călătorii. Lucrările sale pot fi admirate în cărți, în reviste și chiar și pe ziduri. Originară din Africa de Sud, ea trăiește astăzi în Toronto, Canada.

Categoria de vârstă: 6-12 ani

35,00 lei
Poezii cu luminiţe pentru băieţi şi fetiţe 51554
Roxana Lupu
Buburuze
Flexibilă
Poezie pentru copii
Broșat
6

Din cuprins:

– Prin ochi de copil
– Soarele iernii
– Soarele verii
– Lumina zilei
– Fazele lunii
– Steaua căzătoare
– Ochii cerului
– Ploi de stele
– Curcubeul
– Aurora boreală
– Lumina cea mai mare

12,00 lei
Poeziile pădurii 54005
Roxana Lupu
Flexibilă
Poezii
Broșat
10

Versurile din acest volum ne întorc pe toți, copii și adulți deopotrivă, spre natură și, prin intermediul ei, spre naturalețe, ajutându-ne să redescoperim nu doar frumusețile mediului înconjurător, ci și frumosul ca o categorie a esteticii. Prin Poeziile pădurii ne uimim în fața miracolului vieții, poposim în luminișurile pădurii doar pentru a regăsi lumina din sufletul nostru și ne lăsăm purtați în ritmuri line spre adâncurile codrului, acolo unde pare că eternitatea și-a făcut sălaș.

Copiii vor găsi în Poeziile pădurii o binevenită ocazie de a iubi natura din ce în ce mai mult.

„Cititorii de orice vârstă vor descoperi în Poeziile pădurii o teză sau, mai bine spus, o promisiune: că fiecare își are locul și rostul său în lume. Iar când spun «fiecare», mă refer la oricine și orice, de la frunză la cel mai impunător copac și de la insectă la om.” (Florin Bică)

Roxana Lupu este licențiată în filologie și teologie și Doctor în lingvistică la Universitatea din București. Este autoarea volumului De la sacru la profan. Termeni religioși pătrunși în vocabularul laic (Editura Universitară, 2014). Scrie poezie încă din anii de liceu, iar pentru copii a publicat în 2012 un prim volum de versuri intitulat Poezii cu luminițe pentru băieți și fetițe (Editura Viață și Sănătate).

Oana Ispir este ilustrator și grafician. A făcut nu doar ilustrație pentru copii, ci și ilustrație editorială și publicitară. Îi place să confecționeze jucării și să brodeze în micuțul său atelier din București. A ilustrat mai multe cărți pentru copii: Bunele maniere pentru preșcolari, Învață cum să înveți!, Povestea vitaminelor, Povestea gentuței roșii, Rime pentru mama, Rime în bucătărie ș.a.

16,00 lei
Poiana cu izbuc 52650
Ion Buciuman
Cărțile lui Doru Gălbenuș
Flexibilă
Poezii
Broșat
10

Volumul Poiana cu izbuc îi sugerează cititorului, chiar de la început, prin intermediul subtitlului „Unde cântecul dă-n floare și sub pietre sunt izvoare”, care va fi tonul general al cărții, unul plin de optimism și de încredere.

„Un volum liniar, oarecum monocord ne oferă Ion Buciuman prin această culegere de poeme, în sensul curgerii constante a mesajului, cu unele izbucniri prozodice ce întrerup, alterează cromatica, îmbogățind textul, adăugând culoare prin metrică, rimă și ludic”, scrie Hanna Bota, membră a Uniunii scriitorilor din România, în prefață.

Cele nouă secțiuni ale cărții (Ioanine; Mir de nard; Șapte suspine divine; Cântece de primenire; Ad libitum; Redări; Intermezzo; Fractali; Cântece cu gămălie) oferă publicului iubitor poezie pură, poezie de inspirație creștină, poezie trăită, poezie care răscolește și întreabă, caută și găsește, îmbie și înalță.

„Și înainte, și după lectură simt la fel: în acest volum este sută la sută poezie, așa cum a fost și va fi chiar umblarea autorului”, afirmă poetul Daniel Chirileanu.

Poiana cu izbuc este cel de-al patrulea volum din colecția „Cărțile lui Doru Gălbenuș”.

16,00 lei
Popas la izvoarele de odihnă 58777
Emilian Niculescu
Flexibilă
Comentarii biblice
Broșat
15

Popas la izvoarele de odihnă este deopotrivă o chemare la introspecţie şi bucurie. Pare paradoxal, dar întâlnirea noastră cu Cuvântul ne vorbeşte de cruce şi de slavă. La cruce învăţăm să renunţăm la noi înşine, suntem răstigniţi împreună cu Hristos, dar tot acolo aflăm şi bucuria mântuirii, siguranţa unui viitor binecuvântat împreună cu El.

Dedicat cu toată inima Celui ce a refuzat pâinea pentru Cuvântul „care iese din gura lui Dumnezeu”, autorul ne poartă prin temele majore ale Bibliei, oferindu-le ca o masă îmbelşugată pentru toţi căutătorii de adevăr. 

Emilian Niculescu este pastor pensionar. A slujit ca secretar al Uniunii Române şi preşedinte al Conferinţei Transilvania de Nord. Preocupat de înţelegerea corectă a doctrinelor biblice, a scris numeroase articole în revista Curierul Adventist. 

 

25,00 lei
Porțile și ferestrele adventismului 54656
Traian Aldea
Flexibilă
Istorie bisericeasca
Broșat
15

     „Porțile adventismului” rezolvă problema apartenenței - îmi găsesc identitatea, știu cine sunt și ce am de făcut. Când ajungi să înțelegi, o să ai un sentiment de încredere în tine și chiar un aer de mândrie.

    „Ferestrele adventismului” rezolvă problema creștinismului meu. În primul rând trebuie să fiu un creștin autentic, să dau dovadă de valorile nobile și înalte ale caracterului Domnului Isus Hristos.cres

    Cartea, scrisă de pastorul Traian Aldea, deschide un drum nou către fereastra prin care Îl putem vedea mai bine pe Dumnezeul nostru.  

17,00 lei
Portrete în alb-negru vol. 2 51578
Colectiv de autori
Flexibilă
Tineri
Broșat
10

 Biografii ale unor oameni ai curajului, credintei si perseverentei.

Volumul de fata ne propune sa aflam mai mult despre cheia succesului, analizand viata unor oameni de succes: Nick Vujicic, Lev Nicolaevici Tolstoi, Hudson Taylor, Leon Danaila, Nelson Mandela, Mohandas Karamchand Gandhi, Sojourner Truth, Charles Grandison Finney si Nicolae Steinhardt. Insa pentru a afla si mai mult, aceasta carte trebuie citita cu multa pasiune, cu dorinta de a afla mai mult, de a invata si de a fi o persoana de succes.

16,00 lei
Portretele unor curajoși exploratori 57577
Brigitte Coppin
Cartonată
Povestiri
Legat
8

Din cele mai vechi timpuri, oamenii sunt mistuiți de curiozitate față de lumea în care trăiesc. În căutare de aventuri, descoperiri, explicații sau bogății, cutreieră
lumea ca să îi afle și cele mai mici detalii.

Cartea prezintă doisprezece exploratori renumiți – Herodot, Erik cel Roșu și fiul său, Leif Eriksson, Marco Polo, Ibn Battuta, Zheng He, Cristofor Columb, Fernando Magellan, James Cook, David Livingstone, Mary Kingsley, Roald Amundsen, Jacques-Yves Cousteau.

Categoria de vârstă: 8-12 ani

35,00 lei
Poteci de suflet 54016
Gianina Floricel
Flexibilă
Meditatii
Broșat
12

’Vrei să-ți spun un secret? Nu doar în martie este ziua ta, pe 8, când este trecut în calendar: Ziua Femeii.Mai este o zi care poate fi a ta oricând, numai să vrei: 1 Iunie.

Ai dreptate, 1 Iunie este Ziua Copilului.Dar cine ne poate împiedica vreodată să fim copii? Cine poate spune:  Ai crescut suficient, nu te mai poți juca,nu mai poți visa, nu mai poți aștepta cu ochii mari și senini ca lumea să fie mai bună, și toate pistoalele din lume să fie cu apă, sau cu baloane de săpun?Poate nu stii cum să faci să rămâi copil? Trebuie să înveți cât mai repede...Hai să vedem ce face un copil, sau mai degrabă ce nu face:

Un bătrân stătea pe o buturugă în curtea casei, cu capul în mâini și cu privirea pierdută în zare.Soția îi murise de curând și , de atunci, el nu-și mai găsea rostul în viață.Copilul vecinilor, un băiețel de numai patru ani, văzându-l atât de trist, a intrat ușor pe poartă și, fără să-i spună nimic, i s-a cuibărit la piept și a stat acolo liniștit, preț de câteva minute bune.Atunci când s-a întors acasă, mama l-a întrebat ce i-a spus vecinului și ce a făcut acolo.Băiețelul i-a răspuns: „Nimic.Era necăjit și eu doar l-am ajutat să plângă.”

Ce face un copil atunci când vede pe cineva necăjit, când simte că celălalt are sufletul prea plin de durere?Tocmai aici e secretul: Nu face nimic.Nu se simte în stare să dea sfaturi, să ofere soluții, să mustre, să critice metodele aplicate până atunci, să desconsidere slăbiciunea și sentimentul celuilalt, spunându-i că nu are motive să sufere și că trebuie să fie tare.Un copil tace, ascultă, ți se cuibărește în brațe și te ajută să plângi.Doar atât.Știe că nu poate mai mult.E doar un copil.Nici adulții nu pot mai mult.Doar că ei nu știu sau nu vor să creadă acest lucru.

Și ce vede un copil? Cum e privirea lui? Sigur știi.Norii amenințători care pe tine te determină să murmuri,sa-ți scoți umbrela și să-ți verși nervii pe cei de la prognoza meteo, pentru el iau chipul jucăriilor preferate.El vede în ei un ursuleț de pluș, o porție de vată pe băț,o turmă de oi, o păpușă, o bicicletă sau chiar un castel.Nu știu cum face.Cred că nu are retina suficient  de dezvoltată.Sau aria de protecție corticală a vederii nu s-a maturizat.Este un defect, cu siguranță.Un defect pe care ți-l doresc și ție.Te face să te simți excelent. Ce urmează? Încep să cadă stropii buni și răcoritori iar tu îți scoți sandalele și mergi desculță prin ploaie.

Dar ce aude un copil, știi?Aici chiar este o problemă.Un copil aude tot.Chiar tot. Aude mai ales ceea ce nu vrea să audă.Aude când ne certăm unii cu alții, aude când ne bârfim, când ne acuzăm, când ne amenințăm...când mințim.Și ce face atunci?Se pare că,în acest caz, rolurile se inversează: făcând astfel,noi îl „ajutăm’’ să plângă.

Deci... e greu să fii copil?Eu cred că nu.Oricum, eu cred că merită să te străduiești. Ai la dispoziție fiecare zi pentru a exersa. ’’

La prima vedere, cartea pare să aibă un public țintă: Femeia. Dar, pe măsură ce vei citi, tu- drag cititor, vei descoperi faptul că fiecare pagină este o radiografie a propriului suflet. Și indiferent că ești copil, adolescent, părinte sau chiar bunic, cu siguranță iți vei găsi locul in poveștile pe care autoarea ni le împărtașește în cuvinte simple dar pline de profunzime și sensibilitate.

Te invit așadar, să pășim împreună, pe potecile bătătorite de alții dar, mai mult decât atât, te invit să alegi în fiecare zi cărarea ce duce către Cer.. 

28,00 lei
Povestea împărătesei Estera 52987
Flexibilă
Benzi desenate
Broșat
6

Cine n-a auzit de frumoasa Estera sau de tânărul Daniel, doi oameni care, prin viețile lor, i-au adus cinste lui Dumnezeu? În materialul de față, aceste istorii frumoase le sunt prezentate copiilor sub formă de bandă desenată.

Povestea împărătesei Estera. Întâmplări din viaţa lui Daniel le prezintă copiilor, într-o formă succintă, câteva momente importante din viața împărătesei Estera și a lui Daniel. Micii cititori vor descoperi modul minunat în care Dumnezeu Își călăuzește oamenii, precum și importanța loialității față de Dumnezeu în cele mai potrivnice împrejurări.

Nu a fost votat
Nu este în stoc Adaugă la favorite
8,00 lei
Nu este în stoc Adaugă la favorite
Povestea lui Edwin Binney 58083
Natascha Biebow
Cartonată
Biografii pentru copii
Legat
6

Cărui copil nu-i place să ţină un creion colorat în mână? Dar copiii nu au avut dintotdeauna astfel de creioane colorate. Înainte ca Edwin Binney să-şi fi propus să schimbe lucrurile, copiii nici măcar nu puteau desena în culori.
Iată povestea adevărată a unui inventator care a iubit atât de mult culorile vii ale naturii, încât a găsit o modalitate de a aduce toată lumea exterioară la îndemâna copiilor – într-o cutiuţă de carton.

Natascha Biebow locuieşte în Londra, unde scrie, editează şi îi îndrumă pe autorii şi ilustratorii de carte pentru copii de la Blue Elephant Storyshaping. Aceasta e prima ei carte ilustrată de nonficţiune.

Steven Salerno, din New York, a scris şi a ilustrat cărţi pentru copii, precum: Tim’s Goodbye şi Wild Child. A ilustrat şi cărţile altor scriitori: Brothers at Bat, The Kid fromDiamond Street ş.a.

26,00 lei
Povestea lui George W. Carver 53987
Yvonne Davy
Biblioteca "Junior"
Flexibilă
Biografii pentru copii
Broșat
7

Povestea lui George W. Carver. Un talent în slujba lui Dumnezeu le face cunoștință tinerilor cititori cu un personaj foarte interesant și înzestrat cu talente deosebite – George Washington Carver. Născut ca sclav în secolul al XIX-lea, acesta a dovedit încă din primii ani ai vieții nu doar o curiozitate nefirească pentru lumea naturii și pentru studiu, ci și o înclinație apreciată de cei din jur pentru îngrijirea plantelor.

Yvonne Davy povestește viața lui Carver încă de la primele luni de viață și ne arată cum băiatul firav a depășit o mulțime de obstacole, multe cauzate de prejudecățile dominante în epocă și de statutul inferior atribuit populației de culoare din Statele Unite ale Americii. În ciuda faptului că era bâlbâit, că era „negru”, că nu avea bani și nici educație, George W. Carver a devenit un foarte apreciat om de știință, bucurându-se de susținerea unor persoane cu mare trecere în societate.

Volumul Povestea lui George W. Carver îi va inspira pe cititori să nu se dea bătuți, să își facă planuri îndrăznețe și să facă din Dumnezeu un sprijin în îndeplinirea lor.

Cartea, inclusă în colecția „Biblioteca Junior”, este îmbogățită de ilustrațiile realizate de Adrian Barbu.

Scriitoarea Yvonne Davy s-a născut în Africa de Sud și a publicat douăsprezece cărți și numeroase articole despre viața în Africa și despre istoriile de viață ale unor oameni celebri.

26,00 lei
Povestea lui Moise - Bandă desenată 52743
Flexibilă
Benzi desenate
Capsat
5

Povestea lui Moise în bandă desenată le prezintă copiilor istoria vieții unuia dintre mari profeți ai Bibliei și legiuitori ai lumii, de la naștere și până la sfârșitul vieții. Sunt parcurse etapele semnificative ale vieții sale: nașterea, găsirea lui de către fiica faraonului, educația în Egipt, fuga în Madian, întoarcerea în Egipt, cele zece plăgi, traversarea Mării Roșii și primirea celor Zece Porunci. Copii au posibilitatea ca, prin parcurgerea acestei istorii ilustrate, să își fixeze mai bine în memorie evenimentele principale ale marelui Exod al israeliților din Egipt, și, totodată, să descopere modul minunat în care Dumnezeu a condus și a călăuzit acest episod remarcabil din istoria sacră.

Cele 48 de pagini sunt ilustrate frumos de către Andrei Vieira.
 
La finalul volumului de bandă desenată, micii cititori vor găsi informații interesante despre lumea în care a trăit Moise.
12,00 lei
Povestea vieţii mele 52653
Clifford Goldstein
Semnele timpului
Flexibilă
Tineri
Broșat
15

Clifford Goldstein nu credea în Dumnezeu. Totuși se închina unuia. Dumnezeul lui era un roman pe care începuse să-l scrie și care spera să ajungă bestseller. Mașina de scris era altarul pe care aducea ofranda unui devotament obsesiv.

Goldstein credea totuși în adevăr, dar nu știa care este acesta sau unde să-l găsească. Rătăcind prin Europa și prin Israel pentru a descoperi esența romanului său, a continuat să caute și sensul vieții, ajungând la un altar cu totul diferit.

O coliziune explozivă s-a produs în momentul în care visul de faimă literară și dorința de a descoperi adevărul s-au întâlnit în lupta pentru supremație - o luptă care a smuls o provocare din adâncurile sufletului său: „Arată-ți fața, Dumnezeule, dacă o ai, dacă îndrăznești!”

Nu a fost votat
Nu este în stoc Adaugă la favorite
18,00 lei
Nu este în stoc Adaugă la favorite
Povestiri din Vechiul Testament. Cauţi şi găseşti 59195
Sarah Parker
Flexibilă
Carti cu activitati
Capsat
6

Această carte frumos ilustrată prezintă o serie de personaje și întâmplări din Vechiul Testament.

Conține o mulțime de lucruri interesante care trebuie descoperite – de la crocodili rapizi și lei înfometați până la palate de aur. Pe scurt, 8 scene biblice și peste 450 de lucruri de căutat și de numărat.

14,00 lei
Povestiri pentru părinţi şi copii 51953
Ellen G. White
Flexibilă
Povestiri
Broșat
6

Volumul cuprinde 56 de povestiri culese de autoarea americană Ellen White cu mai bine de o sută de ani în urmă. Povestirile reflectă stilul literar, cultura şi realitatea societăţii americane din acele vremuri.

Ilustrate prin experienţele de viaţă ale unor oameni de demult, valori precum ascultarea, bunătatea, dărnicia, chibzuinţa, răbdarea şi credinţa răzbat printre rânduri şi stârnesc ecouri în sufletele cititorilor mai mici sau mai mari.

Totodată, părinţii şi educatorii vor găsi această carte ca fiind utilă în străduinţa lor de a modela vieţile copiilor.

20,00 lei
Povestiri pitice pentru pici şi pice 52391
Colectiv de autori
Flexibilă
Povestiri
Broșat
5

„Povestiri pitice pentru pici și pice” este o foarte scurtă colecție de povestiri pentru copii cu vârste cuprinse între 5 și 9 ani. Sunt povestiri adevărate, așa cum au fost povestite de eroii lor sau de către aceia cărora le-au fost relatate. Toate povestirile au fost publicate inițial în revista creștină „Guide”, o revistă destinată copiilor.

„Hoți în vechea mină de aur”; „Călătoria lui Ethel”; „Fantoma din Yountville”; „Un intrus pe scări”; „Gordon și fa-fa-fantoma” și „Suspectat” — acestea sunt titlurile povestirilor incluse în carte.

Nu a fost votat
Nu este în stoc Adaugă la favorite
7,00 lei
Nu este în stoc Adaugă la favorite
Povestiri pt parinti si copii - vol. 2 50156
Alina Badea, Ellen G. White
Poezie pentru copii
Broșat
5

Povestirile din acest volum au fost selectate de Ellen White, dintr-un mare numar de lecturi morale si religioase. Fiind scrise in urma cu mai bine de o suta de ani, ele reflecta stilul literar si realitati ale societatii americane din acea vreme. Dar principiile pe care le prezinta trec granitele geografice si pe cele ale timpului. Ascultarea de parinti, bunatatea, darnicia, bunavointa fata de cei saraci, chibzuinta, ordinea, credinta au si astazi aceeasi valoare.
Acesta este volumul al doilea al cartii. La fel ca primul, el se adreseaza deopotriva copiilor, tinerilor si celor mai putin tineri si se doreste un prilej de strangere a familiei, pentru clipe de lectura, dezbatere si apropiere.
Speram ca si acest volum sa se bucure de acelasi succes ca precedentul si dorim ca Dumnezeu sa binecuvanteze lucrarea pe care o va face aceasta carte in continuare, in inima si caminul fiecarui cititor.

Nu a fost votat
Nu este în stoc Adaugă la favorite
8,00 lei
Nu este în stoc Adaugă la favorite
Povestitorul de parabole 53565
Roberto Badenas
Flexibilă
Comentarii biblice
Broșat
12

De ce aceste narațiuni povestite acum două mii de ani continuă să ne suscite interesul și astăzi? Ce au în comun interesele și problemele noastre cu cele ale destinatarilor lor inițiali?

În ciuda acestei enorme distanțe în timp și spațiu, lumea în care Învățătorul Și-a povestit parabolele rămâne, în fond, foarte asemănătoare cu a noastră. În lumea noastră, ca și în Palestina primului secol, continuăm să facem pâine cu drojdie, să gătim cu sare, să condimentăm cu muștar și să pescuim cu năvoade. Continuăm să bem și să mâncăm (unii prea mult, alții prea puțin), să cumpărăm și să vindem, să ne căsătorim… Și la fel ca atunci, și astăzi este mai ușor să pierdem o monedă, un animal domestic sau un fiu decât să-i recuperăm. Soarele continuă să strălucească și peste cei buni, și peste cei răi, iar ploaia continuă să cadă (sau să nu cadă) și peste cei drepți, și peste cei nedrepți. Neghina crește încă în lanul de grâu și o mare parte din recoltă se pierde la fiecare seceriș pe sol stâncos, printre spini și pe drumuri…

În țările noastre, încă există soldați, colectori de impozite, preoți și comercianți, bogați nechibzuiți și cerșetori amărâți, regi care călătoresc și invitați egoiști, farisei pioși și angajați inutili, judecători nedrepți și văduve impertinente, administratori lipsiți de scrupule și datornici rău-platnici, patroni arbitrari și șomeri care nu sunt recrutați nici la prima oră, nici la a doua, nici la unsprezecea.

În jurul nostru, încă mai sunt prieteni agasanți, manageri profitori, căutători de perle, băieți ai tatei capricioși, hoți care operează noaptea și jefuitori care acționează în plină zi.

Și astăzi mai sunt, dar la un nivel mai înalt, accidente cu victime, mulți martori indiferenți și foarte puțini samariteni. Și astăzi oameni de afaceri milionari mor de infarct înainte să apuce să-și inaugureze noile companii, iar tineri nebuni risipesc moștenirea familiei și sfârșesc într-o cocină tragică, provocându-le o suferință adâncă părinților lor disperați și o ranchiună iremediabilă fraților lor mai mari.

Astăzi, ca și atunci, pentru a-i hrăni pe cei înfometați, ar trebui să înmulțim pâinile și peștii sau să transformăm pietrele în pâini. Sau, ceea ce ar fi un miracol și mai mare: să ajungem să împărțim și cu alții ceea ce avem…

Lumea noastră, mai mult decât cea din primul secol, este plină de nedreptate, violență, indiferență și durere. Este plină de războaie și de vești de războaie; o națiune se ridică împotriva altei națiuni și o împărăție contra altei împărății, cei mari împotriva celor mici și cei mici împotriva celor mari. Lumea noastră, sătulă de știri rele și de previziuni sumbre, are nevoie mai mult ca niciodată de cuvinte de speranță. Lumea noastră, plină de discursuri goale, are nevoie mai mult ca niciodată de mesajele lui Isus.

Parabolele Sale sunt astăzi tot atât de pertinente, sau impertinente, ca atunci când au fost rostite pentru prima dată.

Vom avea nevoie de parabolele Învățătorului câtă vreme în această lume cineva va avea nevoie de pace, dreptate, libertate, dragoste sau credință. Mesajul Său va rămâne viu câtă vreme în această lume va exista cineva cu o inimă suficient de tânără pentru a-și lăsa atelierul sau barca, a prelua ștafeta de la Învățător și a continua să Îi povestească parabolele.

Învățătorul n-a avut timp să scrie o carte. Sau poate S-a decis să n-o facă. Singurele Sale scrieri cunoscute au fost cele trasate pe nisip. Dar El a trăit cu intensitate, iar viața Sa este mai importantă decât toată literatura pe care ar fi putut să ne-o lase. 

Discipolii Săi ne-au lăsat patru scurte compilații ale amintirilor lor: întâlniri personale, diverse povestiri uimitoare, câteva cuvântări și aceste parabole. Totuși, cu acestea, Învățătorul a devenit mai mult decât un autor – a devenit o autoritate.

Roberto Badenas (n. 1943) este licențiat în filologie modernă și teologie, are un master în filologie clasică și este doctor în teologie. A predat și predă în continuare teologie și materii conexe la Seminarul Adventist din Sagunto, Spania, la Seminarul Adventist din Collonges-sous-Salève, Franța, și la Seminarul Adventist din cadrul Universității Andrews, Michigan, Statele Unite. De-a lungul timpului a mai ocupat poziția de decan al Departamentului de teologie din cadrul seminarului din Franța și pe aceea de președinte al Comitetului de Cercetări Biblice din cadrul Diviziunii Euro-Africa a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. A publicat numeroase cărți, dintre care una a fost tradusă și în română și publicată la Editura Viață și Sănătate: Întâlniri (2015).

28,00 lei
Pregătirea pentru căsătorie 58880
Dr. Claudio Consuegra, Pamela Consuegra
Flexibilă
Relatii
Broșat
15

Dacă vă gândiţi la căsătorie pentru că vă aflaţi într-o relaţie cu o persoană specială, sunteţi logodiţi sau tocmai aţi vizionat prea multe filme siropoase la TV, Pregătirea pentru căsătorie vă va ajuta să vă asiguraţi că viitoarea căsătorie va fi genul de relaţie care rezistă testului timpului şi Îl onorează pe Dumnezeu. Veţi învăţa să:

- Alegeţi - şi să fiţi - partenerul potrivit
- Recunoaşteţi semnele de avertizare
- Faceţi diferenţa între chimie şi dragostea care poartă de grijă
- Comunicaţi clar şi cu respect
- Gestionaţi conflicte
- Dezvoltaţi un plan financiar sănatos
- Evitaţi capcanele în relaţie. 

Veţi primi chiar şi câteva sfaturi care să vă ajute să vă planificaţi nunta şi luna de miere! Dar daca vă aflaţi la a doua (sau a treia) căsătorie? Există un capitol întreg al cărui conţinut este dedicat doar veteranilor în căsătorie. 

30,00 lei
Rezultate 481 - 500 din 653