Fără armă în linia întâi 53556
Frances M. Doss
Semnele timpului
Flexibilă
Tineri
Broșat
12

La o primă impresie, Desmond Doss poate părea un om greu de înțeles, pentru că ceea ce a făcut el este greu de făcut. Doss a fost primul militar american necombatant decorat cu Medalia de Onoare a Congresului Statelor Unite, după ce a salvat de unul singur 75 de soldați în bătălia de la Okinawa, din al Doilea Război Mondial, fără să pună măcar o dată mâna pe armă.

Conform principiilor sale religioase, era convins că trebuie să își apere țara, dar în același timp să nu ia nicio viață omenească. Doss s-a ținut scai de armată, deși armata a încercat din răsputeri să scape de el, și în același timp Doss s-a ținut scai de Dumnezeu. 

Cartea de față, scrisă de a doua soție, Frances Doss, este cheia de descifrare a minții uimitoare a acestui erou american și totodată, materialul care a stat la baza documentarului Necombatantul și a blockbusterului Hacksaw Ridge/Fără armă în linia întâi (RO), film în regia lui Mel Gibson, câșticător al Premiului Oscar la două categorii.

37,00 lei
Fascinaţia naturii 54848
Rich Aguilera
Cartonată
Enciclopedii
Legat
6

„Fascinația naturii” îi introduce pe cititori, mici și mari, în lumea plină de curiozități a animalelor, a mediului înconjurător și a corpului omenesc. Autorul, Rich Aguilera, pasionat el însuși de toate aceste lucruri și având o bogată experiență, obținută de-a lungul anilor, în călătorii în numeroase țări, scrie scurt, scrie clar, scrie cu umor și le prezintă copiilor o mulțime de lucruri despre care, probabil, nici mulți adulți nu cunosc prea multe.

Știați că ființa cea mai puternică de pe Pământ este un gândac? Sau că râmele au mai multe inimi? Știați că în Maroc sunt niște capre care se cațără în copaci? Sau că unele specii dispărute au reapărut? Și că o cincime din apa dulce a planetei se află într-un singur lac? Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile uimitoare pe care le puteți afla din „Fascinația naturii. Curiozități din lumea în care trăim”.

Informațiile și curiozitățile din carte sunt bogat și frumos ilustrate cu fotografii care fac volumul atractiv.

Rich Aguilera este realizator al unor emisiuni TV, autor al unei rubrici în revista pentru copii „Guide”, pasionat de natură, vietăți stranii, arheologie și paleontologie.

50,00 lei
Față în față cu stresul 5965
Valentin Nadasan
Flexibilă
Principii de sănătate
Broșat
12

Dorința intensă de a scăpa de stres ne face uneori să credem că singura soluție ar fi să petrecem un concediu pe o plajă exotică, pe o insulă pustie, undeva în mijlocul oceanului, și să trăim departe de grijile și supărările cotidiene. Dacă soarta ne-ar trimite într-un astfel de colț al lumii, așa cum s-a întâmplat cu Robinson Crusoe, bine-cunoscutul personaj al lui Daniel Dafoe, am constata foarte curând că în realitate lucrurile stau altfel.

Stresul este o realitate care ne asaltează din toate direcțiile, o problemă cu care ne confruntăm pretutindeni, indiferent de latitudine, longitudine sau altitudine. Chiar dacă am pleca departe, peste șapte mări și țări, ca să scăpăm de stres, el ne va ajunge din urmă și chiar ne va întrece, așteptându-ne să ne ia în primire din prima clipă când am sosi. Stresul nu are frontiere. Chiar dacă am urca pe vârful Everest sau dacă am coborî în Groapa Marianelor, stresul ne va întâmpina și acolo. Stresul nu are rău de înălțime și nici de adâncime. Chiar dacă ne-am ascunde într-o peșteră necunoscută sau la cea mai retrasă mănăstire, stresul va fi prezent negreșit. Stresul este la el acasă în întuneric sau izolare. chiar dacă am vrea să ne pierdem urma în mulțime, pe stadioane, în cinematografe sau la ștrand, stresul va fi și acolo pe urmele noastre.

Iată de ce, cartea Față în față cu stresul, nu vă propune fuga sau evadarea drept soluție la stres, ci dimpotrivă, vă invită să stați față în față cu el, să-l cunoașteți mai bine și să învățați să-l țineți sub control.


„Față în față cu stresul” este o introducere remarcabilă în tematica stresului, una dintre „afecțiunile” majore ale societății contemporane. Actualitatea temei este dublată de o solidă fundamentare științifică, oferită cititorului într-o manieră extrem de plăcută și accesibilă. Sunt abordate exhaustiv elementele-cheie ale conceptului tratat, de la factorii stresori și reacțiile de stres la strategiile de management al acestuia. Cartea reprezintă o achiziție valoroasă nu numai pentru profesioniștii preocupați de tematica stresului, ci pentru toți cei interesați de îmbunătățirea calității propriei vieți.

Aurora Szentagotai, lector universitar doctor, Facultatea de Psihologie, Universitatea Babes-Bolyai

Cititorule, ții în mână o bijuterie literară, medicală, terapeutică și spirituală, scrisă cu multă grație. Pornește în această aventură și te vei întoarce pe insula exotică a copilăriei împreună cu Robinson, vei trăi în anturajul unor savanți și terapeuți renumiți, nu doar prin știință, dar și prin viața și caracterul lor, vei cunoaște pacienți celebri prin vindecarea lor, te vei familiariza cu tainele stresului și răspunsurile lor, încât - în cele din urmă - te vei reîntâlni și te vei recunoaște pe tine și viața ta.
Dar, mai presus de toate, Îl vei întâlni pe Creatorul și Salvatorul tău, Acela care are răspunsul suprem la toate problemele tale, care poate să-ți dea nu numai Viața, ci și fericirea de a o trăi veșnic.
S-a spus că nici arta, nici profesia, nici vindecarea nu vin din cărți, dar această lucrare pare să fie o excepție, prin calitățile sale terapeutice, artistice și spirituale.

Sorin Săndulache, medic primar neurolog, Spitalul Clinic Colentina, București, doctor în antropologie medicală

Dr. Valentin Nădășan este redactor la revista Viață + Sănătate și principalul contributor al site-ului www.sanatateplus.net Este autorul multor cărți, cursuri și materiale multimedia de educație pentru sănătate.

25,00 lei
Fernando Magellan și aventura primei călătorii în jurul lumii 57744
Samuel Willard Crompton
Flexibilă
Povestiri
Broșat
9

Cu toții știm astăzi că lumea a devenit un loc cunoscut mai bine după temerara expediție în jurul Pământului, condusă de portughezul Fernando Magellan, în fruntea unei flote spaniole. Numele lui e cunoscut azi în toată lumea. E cel care a realizat prima călătorie în jurul Pământului. Dar cine a fost Magellan, ce anume l-a determinat să întreprindă faimoasa călătorie, care au fost piedicile întâmpinate și cum s-a terminat expediția? 

Samuel Willard Crompton ne poartă în această biografie pe urmele marelui explorator, începând din anii copilăriei, când a fost paj la curtea regală a Portugaliei, și până la sfârșitul său nefericit, în confruntarea cu insularul filipinez Lapu-Lapu. O istorie palpitantă, plină de întorsături de situație neașteptate.

Categoria de vârstă: 9-14 ani

32,00 lei
Fețe din profil 52216
Elida Oncea
Flexibilă
Tineri
Broșat
12

Feţe din profil ne confruntă cu realitatea mai puţin sesizabilă în euforia comunicării prin foto-etalare: cea din spatele măştii. În acelaşi timp, ne prezintă avantajele comunicării de altădată, originale, în care împărtăşirea însemna nu doar schimb ideatic, ci şi emoţional şi la nivel de valori.

16,00 lei
Fetițele indiene 57570
Sylvia Hardwick
Flexibilă
Povestiri
Broșat
8

Cartea Fetițele indiene prezintă povestea a două surori care trebuie să se adapteze la ferma noii lor familii adoptive. Singing Tree și Laughing Water sunt două indience puse pe șotii, curioase să descopere lucruri noi și, în egală măsură, dornice să fie iubite și acceptate în sânul unei familii adevărate.

Copiii se vor delecta cu aventurile celor două fetițe și se vor amuza de situațiile hazlii prin care trec acestea. Totodată, vor învăța mai multe despre bunătate și despre cât de important este să îți pui mereu încrederea în Dumnezeu.

 
C.C. Rouse este autorul cărților Căruțașul din Montana și Rough Trail to the Pulpit.
 
Oana Ispir este ilustrator și grafician. A făcut nu doar ilustrație pentru copii, ci și ilustrație editorială și publicitară. Dintre cărțile pentru copii ilustrate: Învață cum să înveți!Bunele maniere pentru preșcolariNibbles, maimuțica jucăușăTina, vulpița poznașăSkeeter, ratonul ștrengarPoeziile păduriiCântec de drum etc.
32,00 lei
Fii inteligent! Mananca sanatos! 51032
Goran Teodora
Flexibilă
Reţete culinare
Capsat
6

Un ghid care ne învață ce să mâncăm, cât să mâncăm,când să mâncăm și cum să mâncăm!

Mănâncă:

-dimineața - ca un rege

-la prânz - ca un prinț

-seara - ca un cerșetor

În carte, veți găsi și câteva rețete, printre care amintim:  Tartă cu musli și fructe, Biluțe Rafaelo, Cartofi la cuptor.

10,00 lei
Fiice ale lui Dumnezeu 52276
Ellen G. White
Flexibilă
Repere creştine
Broșat
15

În ultima jumătate a secolului al XIX-lea, în unele biserici protestante, femeilor li s-au încredinţat roluri de conducere.
Acest lucru a fost valabil şi cu privire la Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea:
- Trei dintre primii unsprezece trezorieri ai Conferinţei Generale (1871-1883) au fost femei.
- Dintre cei nouăsprezece editori ai publicaţiei Youth's Instructor, care au slujit în perioada 1852-1899, unsprezece au fost femei.
- L. Flora Plummer a condus Departamentul Şcoala de Sabat al Conferinţei Generale timp de douăzeci şi trei de ani.
- Între anii 1878 și 1910, Biserica Adventistă a acordat autorizaţie de a predica pentru treizeci şi una de femei.

Ellen White a evidenţiat adesea faptul că „Domnul are o lucrare pentru femei, aşa cum are pentru bărbaţi. Ele pot să ajungă aproape de inima unor oameni la care bărbaţii nu pot ajunge.” (Review and Herald, 26 august 1902)

În volumul Fiice ale lui Dumnezeu, au fost adunate părţi semnificative din sfaturile adresate de Ellen White femeilor din lucrarea lui Dumnezeu, dar şi cuvinte de încurajare, apreciere şi mângâiere din scrisori adresate unor prietene sau rude care treceau prin situaţii deosebite – boală, pierderea soţului sau a unui copil – sau urmau să ia hotărâri decisive pentru viaţă. Este abordat şi subiectul restabilirii şi susţinerii respectului de sine, ajutându-le pe femei să ştie că sunt importante şi valoroase în ochii lui Dumnezeu.

30,00 lei
Fineas şi dinozaurii 52584
Florin Bică
Cartonată
Povestiri
Legat
5

Ilustrații de Sebastian Baculea

Micuțul miel Relu se află în vizită la Muzeul de Paleontologie. Tatăl său, domnul Berbecanu, l-a dus să vadă fosilele dinozaurilor uriași. Curios, Relu întreabă ce s-a întâmplat cu dinozaurii de nu au supraviețuit. Atunci, domnul Berbecanu începe să-i depene istoria mielului Fineas, care a trăit pe vremea bătrânului Noe.

Într-o zi, Fineas a primit vizita unui înger care i-a spus că a sosit ziua când animalele trebuie să intre în arca lui Noe. Fineas s-a grăbit să-și anunțe și prietenii, dinozaurii.

Fineas și dinozaurii este o frumoasă parabolă despre alegeri și despre ascultarea de Dumnezeu, o povestire pe care o vor îndrăgi și copiii, și părinții, și bunicii. Ilustrațiile lui Sebastian Baculea completează textul și îl ajută să prindă viață sub ochii cititorilor de toate vârstele.

O carte destinată mai ales copiilor cu vârste între 5 și 10 ani.

22,00 lei
Foto-teste. 28 de întrebări de cultură generală 52750
Flexibilă
Cărţi cu activităţi
Capsat
6
Cine a fost Leonardo da Vinci?
 
Cum arată un obelisc?
 
Ce este o pictură de gen?
 
Unde se află Munții-Curcubeu?
 
Cum arată relieful petrografic?
 
Ce este Discobolul lui Miron?
 
Cartea explorează domenii precum biologia, istoria, geografia, artele etc. Cele 28 de teste în imagini îi stimulează pe copii să descopere lucruri noi și interesante, astfel încât să-și consolideze cunoștințele de cultură generală.
12,00 lei
Fotografii cu maimuţa Kety 52649
Virgiliu Ene
Cărțile galbene
Flexibilă
Povestiri
Broșat
5

Eroii povestirilor din volumul Fotografii cu maimuța Kety sunt copii obișnuiți, după chipul și asemănarea cititorilor — plini de voioșie, haioși, isteți, mai mult sau mai puțin cuminți și puși pe șotii de dimineața până seara. Prietenia, relațiile dintre copii și părinți, viața școlărească, aventurile în mijlocul naturii și interacțiunea cu frumoasa lume a necuvântătoarelor sunt temele principale ale acestor povestiri. Micuții cititori se vor regăsi în diverse ipostaze, vor râde adesea la replicile amuzante ale personajelor și vor învăța totodată lecții importante despre și pentru viață. Fotografii cu maimuța Kety are toate atuurile pentru a deveni unul dintre volumele preferate din biblioteca oricărui copil.

Virgiliu Ene (1929-1997) a fost istoric și critic literar, editor și autor. Licențiat în filologie al Universității din București, a lucrat ca redactor și șef de secție în cadrul Editurii Tineretului și a Editurii Albatros. A publicat numeroase lucrări: monografii, antologii, studii literare, schițe, povestiri și nuvele.

12,00 lei
Frumos la vremea lui 50186
Zenobia Niculita
Flexibilă
Tineri
Broșat
15

„La vremea lui” este legea care stă la baza designului Creatorului pentru fiecare parte a universului psihic uman.

Vă invit la o călătorie prin etapele vieții, cu urcușurile și coborâșurile ei, pentru a descoperi fiecare lucru frumos la vremea lui, după cum l-a așezat Arhitectul.

Purtați-vă pașii gândului printre rândurile scrise și, în măsura în care vă veți regăsi experiențele, bucuriile, întristările și căutările pe paginile acestei cărți, poposiți pentru a vă despleti propriile amintiri de călătorie despre drumul minunat pe care ați fost conduși.

 

14,00 lei
Frumusețea ascunsă la vedere 56500
Colectiv de autori
Cărțile lui Doru Gălbenuș
Flexibilă
Povestiri
Broșat
15

Frumusețea ascunsă la vedere este o carte de eseuri. Fiecare eseu este scris de un autor diferit și tratează una dintre temele următoare: modestia, recunoștința, empatia, toleranța, prietenia, iertarea, perseverența, speranța, umorul și credința. Autorii și-au propus să evidențieze atitudini, comportamente și virtuți care fac ființa umană mai bună. Filonul eseurilor este unul creștin, în măsura în care subiectele se suprapun filosofiei de viață creștine.

„Ce este deci această frumusețe ascunsă la vedere, la care ne trimite titlul cărții? Este acea frumusețe interioară a omului care pune propriul caracter mai presus de podoabe și de vestimentație, de bunuri materiale și de titluri onorifice, care se preocupă de însușirile alese ce l-ar putea echilibra sufletește și l-ar putea face plăcut în ochii celor din jur.” (Florin Bică, editor al cărții)

22,00 lei
Fuga. Povestea lui Dieter Hain 52749
Sandy Zaugg
Biblioteca "Junior"
Flexibilă
Roman
Broșat
8

Romanul „Fuga” spune povestea unui băiețel în vârstă de 13 ani care a trebuit să fugă de acasă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe măsură ce armata rusă înainta spre Berlin, capitala Germaniei, locuitorii satelor și orașelor s-au trezit, vrând-nevrând, pe teritoriu inamic. Deși Hitler asigurase poporul german în nenumărate rânduri că deține o „armă secretă” care va schimba soarta războiului, adevărul avea să fie cu totul altul.

Prin această poveste, deopotrivă antrenantă și emoționantă, autoarea îi invită pe tinerii cititori să călătorească în trecut și să descopere felul în care Dumnezeu l-a călăuzit pe tânărul Dieter Hain de-a lungul vieții. Dincolo de război, de lipsuri, de foamete și de uși închise, Dumnezeu a stat la cârma tuturor lucrurilor, transformându-i destinul într-un mod nebănuit.

22,00 lei
Galileeanul 58707
Lucian Cristescu
Flexibilă
Comentarii biblice
Broșat
12

"Cât de diferită ar fi fost lumea dacă Iisus n-ar fi înviat din morți? După trei ani de ucenicie lângă El, prin impresia pe care a lăsat-o asupra lor, ucenicii L-ar fi păstrat în memorie ca pe cel mai înțelept învățător și un făcător de minuni cum altul n-a mai fost. Ei ar fi construit un monument vieții lui Iisus. Iar noi încă am fi putut să vizităm monumentul din Nazaret și să cercetăm viața ilustrului dulgher. Lumea L-ar fi prețuit în același fel ca pe Confucius sau pe Socrate.

Un Iisus neînviat ar fi într-un fel mai ușor de acceptat. Tocmai învierea Îl face periculos. Oamenii prețuiesc geniile defuncte, dar se tem de cele vii. Cu mult mai mult dacă Hristos este viu și este Dumnezeu adevarat, atunci lucrurile mele ascunse sunt dezgolite înaintea Lui. Răstignitul înviat ne confruntă. Prezența Sa interferează la orice pas cu viața noastră și ne cere socoteală. Acest din urmă lucru din Evanghelie este cel mai tulburător și le întrece pe toate..."

37,00 lei
Gândeşte cutezător 5286
Ben Carson
Flexibilă
Tineri
Broșat
12

În Gândește cutezător, dr. Carson dezvăluie rețeta sa pentru succes. Și cine ar putea face mai bine acest lucru decât cineva care și-a transformat propria viață, devenind dintr-un copil de ghetou un celebru specialist în neurochirurgie infantilă.

28,00 lei
Găteşte cu Mimi 58700
Liliana Udrea
Cartonată
Reţete culinare
Capsat
15

LILIANA UDREA, sau Mimi, aşa cum este ea cunoscută de cei dragi, este mai întâi de toate soţie, mamă şi bunică. Cu o inimă mare însă, a strâns în casa ei de-a lungul timpului mulţi fii şi fiice, de cele mai multe ori în jurul meselor de sabat, care erau mult aşteptate de cei doi copii ai ei.

A avut parte de o copilărie frumoasă în vârf de munte, alături de doi fraţi şi o soră. Pasiunea pentru gătit este moştenire de la mama sa, de care toată lumea vorbea ca fiind o bucătăreasă desăvârşită.

S-a specializat urmând cursurile de bucătar şi nutriţie odată cu apariţia primului nepot în viaţa ei, şi de acolo şi-a dedicat timpul şi cariera bucătăriei.

Ce o motivează? Dorinţa de a găsi variante alternative sănătoase şi gustoase în hrana de zi cu zi a celor dragi, dar şi pentru persoanele care suferă de diverse intoleranţe alimentare.
Se relaxează atunci când călătoreşte, când petrece timp cu cei patru nepoţi, când îşi aranjează grădina sau când are timp să mai încerce o reţetă nouă. Mai mult decât orice, îşi doreşte să le transmită tuturor lucrurile pe care le-a învăţat şi să le arate tuturor celor interesaţi cât este de uşor să pregăteşti feluri de mâncare sănătoase, gustoase şi arătoase.

Citatul ei preferat referitor la alimentaţie îi aparţine lui Hipocrat, care a spus: „Mâncarea să fie medicamentul tău şi medicamentul să fie mâncarea ta.”

47,00 lei
Gătește repede, sănătos și gustos 51503
Elena Pridie
Flexibilă
Reţete culinare
Broșat
12

Vrei să fii sănătos, dar nu îţi place să găteşti sau nu te pricepi? Gătitul îţi ia prea mult timp? Costă prea mult? E prea greu? Nu ştii ce alimente să cumperi şi să foloseşti?

Această carte te ajută să găseşti răspuns la aceste întrebări şi îţi oferă o soluţie. Cu puţină voinţă şi perseverenţă, în scurt timp gătitul va fi o plăcere pentru tine, vei face economie de timp, te vei delecta cu mâncare apetisantă şi gustoasă, sănătatea ta se va îmbunătăţi continuu şi vei fi tot mai optimist. Încearcă!

În această carte vei găsi câteva reţete rapide, sănătoase şi gustoase pentru masa de dimineaţă, prânz şi cină.

28,00 lei
Ghidul sănătăţii copilului 58383
Colectiv de autori, Coordonator - dr. Brînduşa Petcariu
Cartonată
Principii de sănătate
Legat
18

Ghidul sănătății copilului este o carte în care sfaturile practice sunt argumentate cu studii științifice solide, oferindu-le părinților răspunsuri la multe frământări legate de sănătatea copiilor lor.

Acest volum – coordonat de dr. Brîndușa Petcariu, medic primar neonatolog și cadru didactic la Școala Postliceală Sanitară „Doctor Luca” din Cernica (jud. Ilfov) – cuprinde articole publicate în ultimii ani în revista Viața+Sănătate. Cei 12 autori ai articolelor sunt în cea mai mare parte medici, cu diverse specialități, care oferă recomandări avizate privind problemele de sănătate din perioada copilăriei.

Împreună cu articolele cu specific medical, acest volum cuprinde și articole scrise de un psihoterapeut, de un profesor de educație fizică și de un kinetoterapeut, dar și de o asistentă medicală cu o bogată experiență în îngrijirea copiilor. Chiar dacă nu este un ghid exhaustiv, în acest volum își vor afla răspunsul multe dintre întrebările părinților preocupați.

Dr. Ramona Mohora, șef de lucrări și doctor în medicină, afirmă despre această carte: „Autorii transmit informații de calitate legate de probleme a căror frecvență a crescut în ultimii ani, începând de la alimentație și sănătate dentară până la urgențe pediatrice și sănătate emoțională.”

50,00 lei
Ghidul sănătății feminine 57598
Lidia La Marca
Cartonată
Principii de sănătate
Legat
15

Cartea Ghidul sănătății feminine a fost scrisă pentru femei de o femeie. În mod plăcut și clar, cartea își dorește să deschidă noi perspective spre un comportament caracterizat de înțelepciune în diverse aspecte privitoare la viața de zi cu zi.

Dr. La Marca a făcut mari eforturi pentru a pune la dispoziție un ghid medical practic pentru femeile din zilele noastre, explicând la momentul potrivit motivul din spatele tuturor lucrurilor și prezentând, în limbaj ușor de înțeles pentru neprofesioniști, recomandările medicale necesare pentru a putea acționa în cunoștință de cauză. Indiferent de unde provii sau de etapa în care te afli acum în viața ta, niciodată nu vei mai fi la fel după ce vei citi paginile acestei cărți. Vei înțelege anumite manifestări ale organismului tău, unele reacții interioare care ar putea fi interpretate greșit și unele modificări din organismul tău. De acum înainte, vei putea interpreta puțin mai bine propriile schimbări emoționale, care probabil adesea au fost o surpriză pentru tine. Atunci, vei putea să aplici resursele pe care autoarea le recomandă pentru un trai mai bun.

Cartea Ghidul sănătății feminine dorește să îți ofere îndrumări vitale pentru umblarea ta în viață, să îți deschidă o ușă spre un viitor cu mai multă bunăstare, prevenție pentru sănătate și echilibru emoțional.

38,00 lei
Rezultate 281 - 300 din 666