Bine ați venit în Lumea Bibliei! Veți descoperi mai mult decât o carte sau niște suluri vechi. Veți putea vedea locuri și oameni, obiceiuri și tradiții, obiecte uzuale și obiecte de cult. Vom intra pe cât posibil, în lumea reală a celor care au trăit în timpul când Biblia a fost scrisă și predicată acasă la ea. Și fiindcă lumea aceasta e vastă, ne vom opri la ceea ce socotesc că este inima Bibliei, Evanghelia. Prin imagini, schițe și mici documentare, prin povestiri imaginare și documente arheologice, încercăm să înțelegem Evaghelia cât se poate de clar și de corect. Traian Aldea
Pastorul Traian Aldea deține un doctorat în istorie, obținut la Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București și are o bogată experiență de arheolog. Cartea Comoara Evangheliei aparține colecției „Lumea Bibliei”. Din colecție, a fost tipărită Lumina Torei și sunt în curs de editare: Lumina profeției I – cartea lui Daniel și Lumina profeției II – cartea Apocalipsei. Cu ajutorul Domnului, vor urma: Glasul profeților și Cântecul psalmilor.
Te-ai intrebat vreodată cum au dobândit ucenicii acea credinţă care a sfidat moartea? De unde au avut ei curajul de a proclama Evanghelia până la capătul lumii, în ciuda provocărilor uriaşe? Cum au ajuns ei să se schimbe atât de mult după Cincizecime?
Vanitatea şi pretenţiile lui Petru s-au transformat în ascultare supusă şi în dorinţa puternică de a proclama Vestea Bună. Îndoielile lui Toma s-au transformat într-o credinţă tare ca stânca. Iacov şi Ioan, fiii tunetului, s-au schimbat radical şi au devenit slujitorii umili ai Domnului Isus. Matei, vameşul viclean, a devenit cronicarul fidel al Evangheliei, iar Maria, femeia cu o reputaţie îndoielnică, a devenit o luptătoare convinsă a Crucii.
Cincizecimea a produs schimbări dramatice în viaţa lor şi poate produce o schimbare şi în viaţa noastră. Odată umpluţi cu puterea Duhului Sfânt, ei au schimbat lumea. În numai câteva decade, Evanghelia a fost purtată până la graniţele Imperiului Roman. Acum este rândul nostru. Vrei să primeşti Duhul Sfânt? Vrei să poţi trăi zilnic prin puterea Sa? Vino 10 zile în Camera de Sus! Vom examina pregătirea serioasă a ucenicilor înainte de primirea Duhului Sfânt, vom reflecta asupra sfaturilor Bibliei cu privire la lucrarea Duhului Sfânt şi vom aplica la viaţa noastră învăţăturile Inspiraţiei.
Trăim vremuri deosebite. Evenimentele din lumea noastră cer ca fiecare urmaș al lui Hristos să aibă o relație profundă cu Dumnezeu. Pentru a întări relația aceasta și pentru a împlini nevoile noastre emoționale și spirituale, trebuie să cunoaștem, să experimentăm puterea rugăciunii. Trebuie să-L rugăm pe Domnul așa cum L-au rugat ucenicii: "Doamne, învață-ne să ne rugăm."
Cartea Rugăciunea cuprinde o serie de citate din scrierile lui Ellen G. White, cu privire la subiectul vital al rugăciunii. Mesajele acestea vor ajunge în adâncul sufletului nostru. Convingerile exprimate cu privire la multiplele aspecte ale rugăciunii își vor găsi locul în inima noastră, aducând un răspuns care se va ridica la înălțimea chemării adresate nouă de Dumnezeu, pentru o viață de rugăciune mai adâncă și mai bogată.
Cartea Misionară a anului 2025 ne provoacă să ne ancorăm viața și credința de Dumnezeu, care a promis să nu ne lase niciodată. Scrisă într-o manieră simplă și dinamică, ea va fi un ajutor atât pentru cei tineri, cât și pentru cei maturi pe drumurile atât de aglomerate și scurte ale vieții de fiecare zi.
„Trestia frântă n-o va zdrobi și mucul care mai arde încă nu-l va stinge.” (Isaia 42:3)
Acest verset este o promisiune care poate schimba modul în care percepi tot ce ți se întâmplă în viață. Indiferent cu ce te confrunți, acest mesaj își va croi drum chiar și în cele mai deznădăjduite situații, aducând un suflu nou, de potențial și de posibilități. Explorând acest verset din Isaia, vei începe să observi că există speranță acolo unde înainte nu o vedeai deloc. Îți vei aminti că Dumnezeu te susține prin acest mesaj simplu, atemporal: Ține-te strâns de speranță!