Chassie Harris şi-a petrecut copilăria în statul american Alabama şi a cunoscut de mică forţa distrugătoare a prejudecăţilor şi a rasismului. Viaţa ei a purtat amprenta unei promisiuni ferme pe care I-a făcut-o lui Dumnezeu pe când era doar o fetiţă în vârstă de opt ani, care traversa un lan de porumb, şi anume să facă tot ce va putea pentru a-i ajuta pe copiii săraci din comunităţile afro-americane. Povestea ei, adeseori emoţionantă, îi poartă pe tinerii cititori de-a lungul mai multor decenii în care, avându-i alături pe membrii familiei sale şi pe Dumnezeu, Chessie a devenit „mama Harris” pentru zeci şi sute de copii oropsiţi. Lecţiile oferite prin faptele ei sunt despre curaj, persistenţă, dragoste şi credinţă.
Bucătăria mea vegetariană este o carte de-a dreptul delicioasă. Frumos ilustrată și incluzând fotografii care prezintă preparatele atractive, cartea le prezintă copiilor 16 rețete vegetariene, ușor de preparat, bazate pe produse specifice celor 4 anotimpuri. Pe lângă rețete, autoarea a inclus câteva motive pentru care oamenii adoptă vegetarianismul și, de asemenea, îi încurajează pe copii să folosească ingrediente de sezon în aventurile lor culinare.
Micii bucătari vor găsi, în dreptul fiecărei rețete incluse în carte, lista ingredientelor necesare, timpul necesar preparării, numărul de porții ce vor fi obținute, etapele ce trebuie urmate în procesul de gătire și o fotografie care să le dea o idee despre cum va arăta produsul final.
Spaghetele din dovlecei, pizza cu telemea de oaie, fluturii (fals) bolognezi și prăjitura cu sfeclă roșie și ciocolată sunt doar câteva dintre promisiunile apetisante ale acestei cărți pentru copii. Bon appétit!
Anul 1517 îl face faimos pe un bărbat anume. Atât de faimos, încât, chiar și astăzi, cinci sute de ani mai târziu, mulți oameni încă asociază anul 1517 cu numele lui: Martin Luther.
În 1517, el a publicat 95 de teze care au declanșat o adevărată mișcare. A început astfel o luptă pentru autoritate în Biserica Catolică, luptă care a zguduit și, în cele din urmă, a divizat lumea creștină până astăzi. Ceea ce a început cu o dispută universitară s-a încheiat în 1530 cu o declarație protestantă – „Mărturisirea de credință de la Augsburg”. A fost nașterea bisericilor protestante.
În cartea aceasta, autoarea Meike Roth-Beck povestește despre viața palpitantă a lui Martin Luther și, totodată, prezintă câteva dintre cele mai importante teze ale sale, explicându-le pentru copii.
Ilustrațiile geniale ale lui Klaus Ensikat dau viață perioadei de sfârșit a Evului Mediu. Cartea aduce în atenția copiilor o parte semnificativă din istoria creștinismului și a lumii.