- Căutare
- Nancy Van Pelt
- Flexibilă
- Tineri
- Broșat
- 12
Între copertele acestei cărți se găsesc câteva dintre cele mai eficiente tehnici și strategii legate de comunicare, prezentate într-o formă ușor de citit și simplu de aplicat. Veți mai întâlni aici un șir nesfârșit de posibilități, pentru acei oameni care au abandonat, poate, speranța că vor reuși vreodată să se înțeleagă cu partenerul de viață. Cartea aceasta se dorește a fi o adevărată armă strategică în rezolvarea problemei numărul unu al căsniciei: comunicarea. Materialul utilizat provine din diferite domenii ale lingvisticii și psihologiei, precum și din comerț și management, dar este aplicat la comunicarea între partenerii de viață.
Cercetările făcute în domeniul știintelor sociale și comportamentale au scos la iveală numeroase lucruri uimitoare, legate de relațiile interumane. Acum putem înțelege de ce o persoană răspunde, în timp ce o alta se împotrivește, cum să întâmpinăm eficient împotrivirea la schimbare și cum să comunicăm, astfel încât ceilalți să înțeleagă ceea ce spunem.
- Gelu Panait
- Flexibilă
- Autobiografie
- Broșat
- 12
Cartea Dumnezeu, zugravul și comisarul vorbește despre o „nebunie” a unui mod de a trăi care contrazice rațiunea și stilul de viață ale omului „normal”, cu aspirații și idealuri pline de provocări seculare și competiție. E o abordare a unui „absurd” ce nu poate fi înțeles de o minte și de o societate centrată pe valori umaniste.
În varianta prescurtată, istoria de viață a personajului secundar, Gelu Panait, se rezumă la un episod al unei schimbări de neînțeles. E ca fulgerul de pe drumul Damascului ce orbește și naște întrebarea schimbării: „Cine ești Tu, Doamne?” Ca apoi să urmeze a doua întrebare ce îi deturnează traseul lui de ignoranță și împotrivire față de Isus: „Ce vrei să fac?”
Cum s-a întâmplat zguduirea unui suflet care trăia confortabil, în peisajul relațiilor celor mai avantajoase și al confortului material? Simplu. Zugravul Costică, în contextul unei prestații obișnuite, pe când zugrăvea apartamentul comisarului de poliție Gelu Panait, I-l descoperă pe Dumnezeu. Cum? Prin stilul lui de viață și prin mărturisirea credinței sale, informație care îl șochează pe comisar. Varianta de viață a celui care sfidează orice logică și comportament uman obișnuit începe să-l preocupe, până se „infectează” cu o credință care este „prea de tot”! De aici încep experiențele de cunoaștere profundă și de inițiere în normalul lui Dumnezeu, care este diferit de cel uman, căci, de fapt, personajul principal al cărții este uimitorul nostru Dumnezeu.
Citind această carte vei avea posibilitatea de a face trei alegeri: fie să fii sceptic în a crede această minune a transformării, fie să fii indiferent, fie a treia posibilitate – să intri în experiența celor două întrebări pe care apostolul Pavel le-a ridicat pe drumul schimbării. Schimbare prin care comisarul Gelu Panait a consimțit să fie inundat de o lumină a iubirii cerești de necomparat cu vreo lumină a acestei lumi.
Provocarea cărții ne cheamă la o simplă experiență: Încercați și voi acest drum!
George Uba, pastor și scriitor
- Dr. Emil Rădulescu
- Cartonată
- Principii de sanatate
- Legat
- 15
Știați că bolile cardiovasculare constituie principala cauză de morbiditate și mortalitate pe glob? Că ele răspund de 33% din totalul deceselor, adică aproximativ 18 milioane de vieți secerate în fiecare an?
Hipertensiunea arterială produce anual milioane de decese și cheltuieli uriașe din bugetele de sănătate ale guvernelor.
Specialiștii spun că 80-90% dintre bolile cardiovasculare ar putea fi evitate prin măsuri profilactice extrem de simple și necostisitoare.
Cartea aceasta îl învață pe cititor cum să țină la distanță potențialele pericole generate de această boală.
Ediția din august 2022 a revistei Semnele timpului este dedicată subiectului originilor și evoluției vieții pe pământ. Articolele din această ediție, semnate de autori importanți, sunt o invitație la reevaluarea premiselor de la care pornim atunci când abordăm acest subiect și o actualizare a imaginii de ansamblu pe care o avem pe marginea subiectului.
- VeraLee Wiggins
- Cărțile galbene
- Flexibilă
- Povestiri
- Broșat
- 5
Sara și Derek sunt doi frați care primesc de la tatăl lor un pui de vulpe rămas orfan. Pe măsură ce crește, puiul de vulpe le dă copiilor o mulțime de bătăi de cap și îi pune într-o mulțime de situații, care mai de care mai încurcate. Cititorii se vor amuza de giumbușlucurile vulpiței Tina și vor descoperi frumusețea lumii necuvântătoarelor create de Dumnezeu.
VeraLee Wiggins este o autoare creștină de cărți pentru copii. Dintre cărțile ei, au apărut în limba română: Julius, papagalul buclucaș; Papagalul Julius se întoarce; Thor, un motan neastâmpărat și Skeeter, ratonul ștrengar.
- 11
- Întrebări și răspunsuri
Joc de cultură generală care te va ajuta să fii pregătit pentru clasa a V-a - 420 de întrebări și răspunsuri din română, matematică, istorie, geografie și limbi străine, care te ajută să fii imbatabil.
Dragi părinți,
Timp de 25 de ani, jocul de cultură generală Sunt imbatabil a permis copiilor să-și revizuiască cunoștințele și să se distreze... pentru că nu învățăm niciodată mai bine ca atunci când ne distrăm!
Cu acest nou format înghețată, descoperiți întrebări din matematică, gramatică, istorie, geografie, limbi străine și științe, conform programei școlare.
Sunt imbatabil - Un joc distractiv dar și educativ!
Cu Sunt imbatabil, învățarea este o joacă.
Dimensiuni: 18x8 cm
- Florin Lăiu
- Flexibilă
- Teologie
- Broșat
- 18
Biserica este comunitatea de credință întemeiată de Domnul Christos și condusă de Duhul Sfânt prin oameni dăruiți de El, după planul și principiile lui Dumnezeu.
Biserica este ambasada Împărăției lui Dumnezeu și este organizată după principiile ordinii cerești, având ca model Sfânta Treime, familia din Eden, ordinea patriarhală, teocrația israelită și, în mod special, organizația concepută de Iisus și de apostolii Săi.
Biserica are o identitate spirituală care îi include pe toți copiii lui Dumnezeu care au trăit sau trăiesc în toată lumea, în orice popor sau confesiune, și o identitate istorică, limitată la instituția vizibilă, întemeiată de Iisus, și la mișcările religioase și confesiunile care au așezat autoritatea divină (Scriptura, Duhul Sfânt) mai presus de orice autoritate omenească.
Armonia bisericii este realizată prin dragoste, doctrină sănătoasă și organizare eficientă. Principiile fundamentale ale ordinii ecleziastice sunt slujirea, egalitatea (frăția), unitatea, colaborarea, responsabilitatea, autoritatea, subordonarea (supunerea) administrativă. Spiritul de slujire dezinteresată și de supunere respectuoasă asigură coerența, colaborarea, identificarea darurilor și alegerea slujbelor în biserică.
- Elena Pridie
- Flexibilă
- Retete culinare
- Broșat
- 12
Învață să gătești sănătos! este o ediție reactualizată, mult îmbunătățită, a cărții Gospodina eficientă (2006) și reprezintă un abecedar pentru cine dorește să deprindă arta de a găti sănătos. Sănătatea este bunul cel mai de preț al omului iar eforturile și resursele trebuie mobilizate în această direcție.
Autoarea deține un certificat în nutriție vegetariană, în urma cursurilor absolvite la Universitatea Cornell, SUA, în colaborare cu T. Colin Campbell Center for Nutrition Studies.
- Elida Oncea
- Flexibilă
- Tineri
- Broșat
- 12
Feţe din profil ne confruntă cu realitatea mai puţin sesizabilă în euforia comunicării prin foto-etalare: cea din spatele măştii. În acelaşi timp, ne prezintă avantajele comunicării de altădată, originale, în care împărtăşirea însemna nu doar schimb ideatic, ci şi emoţional şi la nivel de valori.
- VeraLee Wiggins
- Cărțile galbene
- Flexibilă
- Povestiri
- Broșat
- 7
Volumul Skeeter, ratonul ștrengar prezintă povestea lui Chris, un băiețel care se trezește că trebuie să aibă grijă de un pui de raton. Cu ajutorul bunicii sale, băiețelul învață cum să-l hrănească și să-l îngrijească.
Curios din cale-afară, micul raton le va da de furcă membrilor familiei, care îl vor îndrăgi mai mult decât și-ar fi putut imagina. Într-o zi, băiețelul începe să se teamă că Skeeter îl va părăsi, alegând să li se alăture ratonilor din pădure.
Skeeter, ratonul ștrengar este o lecție despre prietenie și despre responsabilitatea pe care o implică conviețuirea cu un animal de companie.
VeraLee Wiggins este o autoare creștină de cărți pentru copii. Dintre cărțile ei, au apărut în limba română: Julius, papagalul buclucaș; Papagalul Julius se întoarce; Thor, un motan neastâmpărat și Tina, vulpița poznașă.
- Andreea Irimia
- Semnele timpului
- Flexibilă
- Tineri
- Broșat
- 12
Îți prezentăm prima carte interactivă produsă la Editura Viață și Sănătate! Fiecare dintre cele 44 de capitole sunt urmate de un cod QR, spre un site unde vei putea vedea clipuri, fotografii sau articole, în limba engleză sau limba română, despre personajul din capitolul respectiv.
Este o carte cu 44 de personaje – 44 de oameni simpli, nu supereroi – care nu au făcut altceva decât să îi iubească pe cei din jur și să facă eforturi pentru a se depăși pe ei înșiși.
Sunt scurte povești de viață cutremurătoare și emoționante, care te vor convinge că există oameni extraordinari chiar lângă noi, că există bunătate și frumusețe în lume și că, prin eforturi mari sau mici, da, oamenii pot schimba colțul lor de lume.
De la personaje din al Doilea Război Mondial din Polonia, China sau Japonia până la tinere românce din Timișoara sau din Agigea; de la căutători în gunoaie până la medici și președinți de țară; de la drogați și oameni ai străzii până la persoane oarbe și paralizate care urcă munți și aleargă la maratoane, vei întâlni o varietate de oameni și experiențe.
Te vei convinge, sperăm, că iubirea de semeni, curajul și eforturile de autodepășire sunt la îndemâna oamenilor ca tine.