
În cartea Daniel, volumul 3: Șef de promoție te vei întâlni din nou cu Daniel, de această dată prin misterele Babilonului și aventura lui spirituală, împreună cei trei prieteni ai săi. Acest volum captivant te transportă în epoca Babilonului antic, unde Daniel, Hanania, Mișael și Azaria se confruntă cu provocări enorme în mijlocul unei societăți dominate de politeism și magie. Prin înțelepciunea și credința lor neclintită în Dumnezeul adevărat, cei patru tineri trebuie să navigheze printre intrigile curții babiloniene, să depășească încercările religioase și să-și păstreze identitatea în fața presiunilor exterioare.
Cartea explorează teme precum credința, loialitatea și lupta dintre adevăr și minciună, oferind o perspectivă fascinantă asupra modului în care adevărul poate triumfa în cele mai dificile circumstanțe. O lectură captivantă pentru cei pasionați de istorie, religie și aventură spirituală.
Pastorul Paul Boeru are un master în religie la Universitatea Andrews, Michigan, SUA, şi un doctorat obţinut la Universitatea LaTrobe (Departamentul de Istorie), Melbourne, Australia. A slujit ca pastor în România şi apoi, în 1992, a fost chemat să slujească ca pastor al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din Melbourne, comunitatea română. Deşi locuieşte în Australia, împreună cu soţia şi cei doi copii ai lor, legătura lui cu comunitatea românească nu a fost întreruptă niciodată şi tot ceea ce scrie este tipărit atât în limba engleză, cât şi în limba română.
Cartea Turcia - leagănul Crucii și al Semilunii este o istorie povestită a meleagurilor Anatoliei, Turciei de astăzi, locul considerat de specialiști - „a doua Țară Sfântă”. Istoria este povestită prin ochii adevăratei istorii - HIS STORY, o lucrare de popularizare, ușor de asimilat cu ajutorul rubricilor „Știați că”, al conexiunilor dintre istoria milenară și cea contemporană, dintre „atunci” și „acum”, și al imaginilor care fac mai mult decât o mie de cuvinte.
„Cartea este o minunată prezentare a ținutului Anatoliei sub cele trei sisteme diferite: păgânismul antic, creștinismul bizantin și islamul otoman. Autorul are marele merit de a scoate în evidență aportul fiecărui participant la îmbogățirea patrimoniului cultural al Anatoliei. Lucrarea, deosebit de bogată în informație, foarte concisă și clară în prezentare, te atrage prin derularea ei asemenea unui râu care curge și te poartă prin toate locurile frumoase. Cunoștințele vaste din lumea turcă, dar și din cea a Bibliei oferă lucrării o deosebită valoare. Cele câteva poezii oferă și mai multă culoare lumii orientale.”
Traian Aldea, arheolog lect. univ. dr.
Această carte de colorat le arată copiilor de azi unele dintre cele mai frumoase jocuri pe care le jucau, în copilărie, părinții lor. Pornind de la ilustrațiile de colorat, adulții le pot spune mai multe copiilor despre jocurile respective și chiar să îi încurajeze să facă mișcare în aer liber.
Emanuela Ntamack, ilustratoarea cărții, a absolvit Liceul de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani și Facultatea de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iași. Și-a urmat astfel pasiunea pentru desen din copilărie. A realizat picturi și ilustrații de cărți pentru copii, colaborând cu autori din țară și de peste hotare. Se bucură mult când cei doi copii ai săi răsfoiesc volumele pe care le-a ilustrat și Îi este recunoscătoare Artistului suprem – Dumnezeu – pentru darul pe care i l-a oferit, acela de a transpune frumosul în culori.
Ce vei ţine în mână dacă vei cumpăra „Jucărie de hârtie”? O jucărie sau o carte? Câte un pic din amândouă. Cu siguranţă, copiii vor avea de citit, dar vor gusta lectura cărţii ca pe-un joc în care îşi vor găsi parteneri în fetiţe şi băieţei asemenea lor, dar şi în muşte-ţeţe, lei, tigri şi lupi, mămici şi bunici.
Jucărie de hârtie reuneşte în paginile sale peste patruzeci de rime — nostime, în bună parte —scrise de Florin Bică, acestea fiind completate de minunatele ilustraţii realizate de Sebastian Baculea.
Cartea li se adresează copiilor de orice vârstă — de 5, 12 sau 70 de ani. Cumpărătorilor li se recomandă achiziţionarea a câte două exemplare pentru că unul va fi tocit, negreşit, destul de repede.
Florin Bică este redactor de carte pentru copii și redactor al revistei Nota 10. A lucrat ca bibliotecar și secretar de redacție. A publicat pentru copii: Școala Feților-Frumoși (2012); Eroii Bibliei (2012); Batistă, șervețel (2013); Rime pentru dinți de lapte (e-book, 2013); De-aș fi Superman... (2013) și antologia de citate Mărunțișuri de mare preț (2014).
Sebastian Baculea lucrează ca ilustrator de carte și în domeniul graficii publicitare. A publicat bandă desenată în revistele Comics și Glorioasa Fanzină și în albumele Urban Comics made in Cluj (2012) și Țara desenată – Întâmplări cu și despre Germania (2014), publicate cu sprijinul Centrului Cultural German din Cluj-Napoca.
Rebus + este o revistă potrivită pentru petrecerea timpului liber într-un mod relaxant și educativ în același timp.
Conține 26 de rebusuri clasice și alte 4 activități pe diferite teme biblice.