Nu ai mai văzut niciodată o așa mare de metal și sticlă sculptate. Când părinții tăi fac stânga înspre tărâmul mașinilor de familie, tu o iei în dreapta în căutarea vehiculelor sport de teren și a celor care se deplasează cu viteza unei rachete.

Dintr-odată, în fața ta se află mașina ta favorită din toate timpurile. Goală.

Numai a mea – pentru un minut, îți spui. Te așezi pe locul șoferului, te joci cu oglinzile, îți așezi capul pe tetieră. Îți strângi degetele în jurul volanului îmbrăcat în piele, îți închizi ochii și visezi la a goni cu o sută de kilometri pe oră pe un drum prăfuit. Treziți-mă când mi-am luat permisul. Sentimentul acesta este mai plăcut decât orice joc de la sala de jocuri. Este real. Ei bine, oarecum. Nu poți conduce de probă o mașină aflată la expoziție.

Citește Psalmii 34:8-22

La ce te ajută să Îl urmezi pe Dumnezeu?

Viața nu este o expoziție de mașini. Este o autostradă. O pistă de curse. O cursă în care mașinile se lovesc una de alta.

Vestea bună: Dumnezeu nu pare atrăgător doar la expoziție. În cursa adevărată a vieții Se dovedește la fel de bun. „Încearcă-Mă!”, spune El. „Scoate-Mă la plimbare! Vezi cum Mă descurc.” Condu cu El odată și nu te vei mulțumi cu nimic altceva în afară de apropierea și grija Lui de calitate și binecuvântările Lui, care vin cu o viteză extraordinară.

A-L urma pe Dumnezeu vine la pachet cu ceea ce vânzătorii de mașini numesc „beneficiile intangibile ale calității de proprietar”. Crezi sau nu, timpul petrecut cu Dumnezeu ca lider al vieții tale îți va aduce prietenii atunci când te aștepți mai puțin, și pentru motive mai profunde decât cele pentru care oamenii se adună în jurul unei mașini frumoase.

Iată de ce: De fiecare dată când pornești pe calea de a-L urma pe Dumnezeu, vei găsi alții pe aceeași cale (Psalmii 119:63). În timp ce faci voia Lui, creezi prietenii profunde și îi ajuți pe alții (Eclesiastul 4:10). Vei găsi și mai mulți prieteni când împărtășești altora prietenia lui Dumnezeu (Matei 11:19). Dar, mai presus de toate, dragostea lui Dumnezeu te întărește pentru a vorbi altora despre grija Lui (1 Ioan 4:19).

Dumnezeu este demn de urmat. Dacă Îl lași, te transformă într-o persoană care știe să fie un prieten extraordinar. La urma urmei, mama ta are dreptate: Dacă vrei să ai prieteni, trebuie să fii un prieten de dorit.

Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!
Psalmii 34:8